Doi angajați ai Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor sunt cercetați într-un dosar de corupere activă și pasivă. Ofițerii CNA, în comun cu procurorii anticorupție, au efectuat astăzi percheziții la domiciliile și în birourile de serviciu ale acestora, dar și la doi agenți economici.

Potrivit CNA, funcționarii ar fi pretins și primit bani de la agenți economici pentru a nu efectua controale privind respectarea normelor și regulilor de activitate în comerț, precum și verificări privind calitatea produselor industriale și a serviciilor prestate.

De asemenea, banii ar fi fost oferiți și primiți pentru neaplicarea sancțiunilor în cazul încălcărilor depistate în activitatea agenților economici.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate probe relevante pentru cauza penală. Persoanele vizate urmează să fie cercetate în stare de libertate.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor cauzelor și identificarea eventualelor persoane implicate.

CNA și PA precizează că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței.