Mai mulți moldoveni sunt cercetați pentru că ar fi luptat ca mercenari în Ucraina și în alte state. Aceștia s-ar fi înrolat în structuri paramilitare ilegale precum Wagner și altele similare. Procurorii și polițiștii au efectuat percheziții în mai multe localități din țară. Operațiunea s-a desfășurat în cooperare cu autoritățile din Ucraina și agenția Europol

Potrivit anchetatorilor, suspecții ar fi plecat intenționat să lupte, pe bani, în formațiuni paramilitare ilegale, similare grupului „Wagner”. Aceștia ar fi participat ca luptători în diferite conflicte armate, inclusiv în războiul din Ucraina, dar și din alte state.

În timpul perchezițiilor, au fost ridicate telefoane mobile, echipamente militare, muniții deținute ilegal și alte obiecte relevante pentru dosar. Potrivit PCCOCS, suspecții sunt cercetați în libertate, iar investigațiile continuă pentru a identifica toate persoanele implicate și cine se află în spatele rețelelor de recrutare. Codul Penal prevede o pedeapsă între 5 și 10 ani de închisoare pentru mercenariat.