Trei cetățeni ai Ucrainei, bănuiți că ar fi obținut ilegal sume considerabile de bani prin scheme de escrocherie au fost reținuți. Au fost 15 percheziții în Republica Moldova și 19 în Ucraina.

Potrivit poliției, bănuiții publicau anunțuri fictive pe platforme online, prin care ofereau spre vânzare mașini de teren, drone, generatoare și alte bunuri. Printre victime se numără atât civili, cât și militari ucraineni activi pe front, care transferau bani pentru procurarea acestor bunuri, destinate apărării Ucrainei.

După transferarea banilor, bunurile nu erau livrate.

Cei trei bănuiți – doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 49 de ani – sunt refugiați în Republica Moldova după declanșarea războiului în Ucraina.