Doi bărbați de 24 și 26 de ani au fost reținuti pentru 72 de ore, după ce ar fi pus la cale o scheme de escrocherie cu un prejudiciu de peste 300 de mii de euro. Procurorii PCCOCS și ofițerii INI au descins cu percheziții în oficiul unui call centru din Chișinău.
Potrivit PCCOCS, un grup de persoane, au pus în aplicare o schemă infracțională transnațională de escrocherie.
Astfel, desfășurând fictiv funcțiile de reprezentanți sau pseudo-manageri ai unor companii de creditare, prin aplicarea anumitor tehnici/metode de manipulare, atrăgeau și convingeau persoane din România, predispuse să investească mijloace bănești, care odată fiind transferate pe conturile indicate de suspecți, erau însușite în interesul grupului criminal prin realizarea unui complex de operațiuni financiare pentru a deghiza originea ilicită a veniturilor infracționale.
Polițiștii au identificat un grup infracțional bine organizat specializat în identificarea victimelor de pe teritoriul României, profitând de încrederea acestora, prin înșelăciune, sub pretextul de a oferi un credit, prin programe specializate clonau și primeau accesul la cardurile bancare a părților vătămate după care, fraudulos, sustrăgeau mijloacele bănești, transferându-le pe conturi ,,wallet” la moment neidentificate.
Prejudiciul părților vătămate, de la începutul anului 2025 până în prezent, depășește suma de 300.000 mii de euro.
La 5 mai au fost efectuate percheziție în oficiul unui call centru din Chișinău, unde își desfășurau activitatea infracțională opt persoane bine instruite. De aici, au fost ridicate zeci de telefoane de serviciu, personale, calculatoare, carduri de acces în sediu pe nume diferite.
Totodată, s-a stabilit liderul (team-leaderul) call centrului, un bărbat de 24 ani care a fost reținut pentru 72 de ore. Ulterior, a fost reținut și administratorului care gestiona activitatea angajaților, un bărbat de 26 de ani, responsabil de primirea surselor bănești sustrase ilegal de la părțile vătămate.
Conform legislației în vigoare, persona culpabilă de asemenea infracțiune ar putea sta la închisoare de la 8 la 15 ani, primi amendă de la 750 000 la 1. 000.000 de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.