Nicio zi fără percheziții. Ofițerii Centrului Național Anticorupție au decins astăzi la mai mulți reprezentanți ai blocului Victorie din Călărași. Aceștia sunt suspectați că ar fi recrutat alegători, oferindu-le bani sau servicii, pentru ca în schimb să voteze anumiți candidați la alegeri.

Potrivit CNA, acțiunile au avut loc în mai multe localități din raionul Călărași, la reprezentanți ai formațiunilor politice din blocul „Victorie”, creat la Moscova de Șor, responsabili de activitatea electorală în localități.

Ina VOLOSCIUC, OFIȚER DE PRESĂ, CNA: „Sunt bănuiți că ar fi implicați în recrutarea alegătorilor, oferindu-le bani, bunuri, servicii sau alte foloase în schimbul susținerii unei anumite formațiuni politice și exercitării votului într-un anumit mod.”

L-am sunat pe liderul partidului Șansa, Alexei Lungu, care face parte din blocul Victorie, dar acesta nu ne-a răspuns la telefon. Reprezentanții partidului Renaștere ne-au spus că vor reveni, însă când i-am contactat din nou nu ne-au mai răspuns. Cetățenii sunt îndemnați să nu își vândă votul. Persoanele care acceptă bani pentru a vota un anumit concurent electoral se pot alege cu o amendă de până la 37.500 de lei. Cei care se implică în acțiuni de corupere a alegătorilor riscă să stea până la 6 ani în închisoare cu achitarea unei amenzi de până la 57.500 de lei. În același timp CNA, reamintește că a activat două linii telefonice, disponibile 24 din 24 de ore, dedicate raportării faptelor de corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor.