Funcționarii vamali de la postul Chișinău 2 au verificat două declarații vamale depuse pe 28 martie 2025 pentru loturi comerciale de mărfuri „Cargo” provenite din Turcia, destinate a doi agenți economici.

Potrivit Serviciul Vamal, deși inițial declarațiile au fost verificate pe culoarul verde, acestea au fost redirecționate pe culoarul de control sporit din cauza riscurilor de declarare greșită a mărfurilor.

În urma verificărilor documentare și fizice, au fost identificate discrepanțe la clasificarea tarifară a unor produse, ceea ce a dus la o reducere a obligațiilor vamale. 

După corectarea declarațiilor, s-a calculat și încasat suplimentar suma de 171.039,80 lei în bugetul de stat.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa foto: Telegram/ Serviciul Vamal