Inspectoratul pentru Protecția Mediului informează despre apariția unor pete de ulei observate în râul Bîc, din municipiul Chișinău.

Râul Bîc
Râul Bîc/ Telegram

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, a fost constituit, în regim de urgență, un grup de lucru format din inspectorii de mediu din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Chișinău, specialiști ai Agenției de Mediu, Regia „EXDRUPO” și „Apă-Canal Chișinău”: „Echipa are misiunea de a constata situația direct în teren și de a întreprinde măsurile necesare, în conformitate cu competențele instituționale”.

În acest sens, vor fi prelevate probe de apă pentru analize de laborator, precum și verificate posibile interconectări neautorizate între rețelele de canalizare menajeră și cele pluviale.

Totodată, autoritățile vor acorda o atenție sporită identificării și eliminării conductelor neautorizate sau construite ilegal de către agenți economici și/sau unități locative: „Aceste intervenții sunt esențiale pentru prevenirea și reducerea riscului de poluare a mediului.”.

Sursa foto: Telegram/vtememd

Contaminarea râului Nistru cu substanțe poluante de origine petrolieră a avut loc în urma atacului militar al Federației Ruse asupra Complexului Hidroenergetic Nistrean din Ucraina, din 7 martie. 

Citeste si : „Atacul rusesc a provocat poluarea transfrontalieră a Nistrului”. Cauza petelor uleioase de pe râul Nistru. Explicațiile autorităților ucrainene
Citeste si : Mai multe raioane din nordul țării au rămas fără apă după poluarea Nistrului: autoritățile cer administrațiilor locale verificarea rezervelor și surse alternative pentru instituțiile esențiale

În acest context, duminică, Guvernul s-a convocat într-o ședință specială și a instituit stare de alertă de mediu pe râul Nistru pentru 15 zile. Aceasta vizează raioanele situate în bazinul Nistrului - Drochia, Soroca, Bălți, Sîngerei, Florești, Șoldănești, Telenești, Chișinău dar și localitatățile din stânga Nistrului. Parțial regimul se extinde în raioanele Briceni, Edineț, Ocnița, Dondușeni și altele.

Tot duminică, două baraje de protecție pe râul Nistru, în apropierea stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă au fost instalate de către Apă Canal Chișinău. Măsura a fost luată în contextul situației create pe râu și are drept scop prevenirea unei eventuale situații critice care ar putea afecta alimentarea cu apă a capitalei.

Totodată, alte trei baraje absorbante noi au fost instalate și sâmbătă: două în localitatea Arionești, raionul Dondușeni, și unul pentru securizarea stației de captare de la Cosăuți, raionul Soroca.

Deși prezența substanțelor petroliere a fost confirmată până acum doar în zona de nord, autoritățile au demarat o evaluare preventivă a tuturor stațiilor de captare, inclusiv a celei din Chișinău, pentru a preveni orice risc pentru populație.