De astăzi, 1 aprilie, a intrat în vigoare noua structură a procuraturilor teritoriale din Republica Moldova, aprobată prin ordinul procurorului general, Ion Munteanu. Astfel, numărul acestora a fost redus de la 36 la 14 unități.

Potrivit Procuraturii Generale, prin reorganizare se urmărește crearea unor condiții propice specializării procurorilor în domenii precum corupția, traficul de ființe umane, crima cibernetică și alte infracțiuni grave. Astfel, autoritățile speră să răspundă mai rapid și mai eficient noilor forme de criminalitate și să asigure o aplicare mai echitabilă a legii.

Prin restructurarea aplicată, mai multe procuraturi teritoriale din diferite raioane au fuzionat sau au fost absorbite, formând unități mai mari.

Astfel, procuraturile Fălești, Sângerei și Glodeni au fuzionat cu procuratura municipiului Bălți, iar procuraturile din Briceni, Ocnița și Edineț s-au unit pentru a crea procuratura Edineț.

Același tip de reorganizare a avut loc și în alte regiuni ale țării, rezultând o concentrare a activității procuraturilor pentru a optimiza resursele și a îmbunătăți gestionarea acestora, precizează Procuratura Generală.

Procurorii vor continua să își desfășoare activitatea în oficiile secundare ale noilor unități formate.

Structura Procuraturii municipiului Chișinău nu a fost afectată.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.