Administrația de Stat a Drumurilor informează că podul din localitatea Buțeni intră în reparație. Valoarea lucrărilor este de peste 12 milioane de lei.

Potrivit ASD, podul a fost construit în 1950, iar acesta asigură traversarea râului Gălbinița și are o importanță majoră pentru localitate. Din cauza stării tehnice nesatisfăcătoare, circulația pe pod a fost restricționată în ultima perioadă, impunând necesitatea stringentă a reabilitării sale.

„Obiectivul principal al proiectului de reconstrucție este îmbunătățirea condițiilor de trafic, creșterea nivelului de siguranță și confort, care să corespundă nevoilor actuale de mobilitate ale comunității locale”, anunță asociația.

Podul din Buțeni are o lungime totală de 26,5 metri, o deschidere și o lățime de 12 metri. Acesta dispune de două benzi de circulație, trotuare pietonale și o structură de rezistență formată din șase grinzi din beton armat.

Până în prezent, au fost realizate lucrări de demolare a infrastructurii podului existent. De asemenea, au fost executate lucrări de reamplasare a liniilor rețelelor de telecomunicații și confecționarea elementelor prefabricate din beton armat necesare la construcția noului pod.

„Reconstrucția acestui pod va spori siguranța rutieră, va îmbunătăți accesul în zonă și va facilita un trafic fluid și sigur, oferind condiții optime de circulație pentru participanții la trafic și toți utilizatorii drumului”, se arată în mesajul ASD.

Lucrările de reconstrucție au demarat în decembrie 2024, iar termenul de finalizare este preconizat pentru sfârșitul lunii august 2025.

Valoarea totală a contractului constituie circa 12.335.067,95 lei, bani alocați din mijloacele fondului rutier.