Inspectoratul General al Poliției atenționează în mod repetat cu privire la apariția și răspândirea tot mai frecventă a anunțurilor sponsorizate cu conținut falsificat digital („deepfake”) pe rețelele de socializare. Potrivit IGP, aceste materiale folosesc tehnologie de inteligență artificială pentru a crea clipuri sau imagini în care apar persoane publice, politicieni sau alte figuri cunoscute, dar și numele unor instituții bancare, prezentându-le în contexte false, adesea promovând investiții înșelătoare, produse fictive sau servicii inexistente.
Astfel, în faza inițială a schemei infracționale, sunt răspândite înregistrări video și imagini foto, modificate cu ajutorul programelor specializate, generând conținut Deepfake, adică conținut falsificat cu ajutorul inteligenței artificiale.
Publicațiile conțin publicitate despre posibilitatea obținerii în termeni rapizi ale unor venituri mari, sub pretextul participării într-un program financiar susținut de oficiali ai statului.
Odată ce postarea este accesată, utilizatorul este redirecționat către un site web care colectează date cu caracter personal (nume, prenume, număr de telefon sau datele cardului bancar), iar în scurt timp, utilizatorul este sunat telefonic (de cele mai dese ori purtând discuții în limba rusă) și îi sunt comunicate informații false care pretind că cetățenii pot deveni mai bogați, investind inițial o sumă mică de bani.
În vederea efectuării investițiilor, suspecții solicită victimelor de a efectua transferuri de bani pe conturi străine prin intermediul sistemelor rapide de plăți (cum ar fi: Western Union, Money Gram) sau instalarea pe dispozitivele deținute (telefon, calculator) a unor aplicații ce asigură controlul de la distanță (de ex. AnyDesk, TeamViewer), folosindu-le pentru inițierea transferurilor bancare de pe cardurile de plată ale victimelor.
După primirea banilor sunt create conturi personale pe pagini web fictive, în care sunt indicate sumele de bani depuse, dar și informații false cu privire la veniturile obținute. Odată cu acumularea unui venit ce depășește sumele depuse de 4-10 ori, suspecții solicită adițional achitarea unor taxe inventate (plata impozitelor pe venit, comisioane de transfer bancar, taxe pentru obținerea unor acte permisive de transfer bancar) sau se prezintă drept juriști ce pot ajuta la debitarea veniturilor obținute.
Până la moment, polițiștii au identificate mai multe denumiri ale platformelor fictive de investiții, printre care: GoldenClub, InvestCorp, BTG-Capital Ltd, Comalion Invest, www.fx-pro.com, Titan-Trade, Culion Finance, Daytona Capital, etc.
Doar în primele șase luni ale anului curent, la nivel național, s-au înregistrat peste trei sute astfel de cazuri, iar prejudiciile materiale au atins valoarea de peste 100 milioane de lei, menționează oamenii legii.
Poliția face apel către cetățeni:
- Nu dați curs anunțurilor dubioase, chiar dacă par convingătoare;
- Verificați sursa informației, mai ales când sunt implicate nume cunoscute;
- Nu furnizați date personale sau bancare în urma unor astfel de reclame;
- Evitați înregistrarea și completarea anchetelor online distribuite prin intermediul platformelor de socializare care promit câștiguri fabuloase;
- Nu accesați link-uri, atașamente sau imagini dubioase;
- Nu descărcați și nu instalați aplicații suspecte pe dispozitivele de pe care efectuați plăți online;
- Nu oferiți persoanelor necunoscute acces de la distanță asupra dispozitivelor pe care le dețineți prin intermediul aplicațiilor specializate, ca ex.AnyDesk, TeamViewer;
- Nu transmiteți nimănui parolele OTP;
- Creați parole puternice și complexe, schimbați-le frecvent;
- Fiți prudenți cu privire la apelurile telefonice primite de la necunoscuți.
În cazul în care ați căzut în capcana infractorilor, informați imediat Poliția și unitatea bancară.