În ajunul sărbătorii, poliția avertizează despre anumite proteste regizate care ar putea fi organizate ilegal în cadrul evenimentelor de Ziua Independenței. O înregistrare audio publicată redă instrucțiunile date așa-zișilor protestatari. Autoritățile fac apel către cetățeni să nu se lase influențați de provocatori și să evite participarea la acțiuni ilegale.
„Ne vom împărți câte 10 prin diferite colțuri, să nu batem la ochi. Ne-am dus, am luat din mașină câte un balon de fiecare, ne-am adunat și facem un video, pur și simplu ne numără. Am aruncat baloanele și am strigat de trei ori - rușine.”
Acest, mesaj, transmis așa-zișilor protestatari, a fost publicat în această seară de poliție. Bărbatul din înregistrarea audio explică ce trebuie să facă protestatarii și cum să acționeze în cazul în care vor fi identificați de oamenii legii.
ÎNREGISTRARE AUDIO
„Nu spunem cine ne-a adus, ce și cum. Eu mă plimbam pe aici. După ce ne adunăm toți, ștergem mesajele și chiar dacă se întâmplă să pună vreo amendă, șapte mii acolo, mi-o dați mie și se achită.”
În contextul acestor tentative de a crea tensiuni, poliția îndeamnă cetățenii să nu se lase influențați de provocatori și de exponenți ai grupurilor de influență din Federația Rusă, care urmăresc să genereze dezordine, și să evite participarea la acțiuni ilegale, pentru a nu fi trași la răspundere. În ultimele două săptămâni, aproximativ 100 de persoane au fost reținute de poliție și sancționate cu amenzi pentru corupere și huliganism, după ce au participat la proteste finanțate de organizația criminală „Șor”.