Cetățeanul turc care a fost omorât în sectorul Rîșcani al capitalei este Izzet Eren, de 41 de ani, liderul unei grupări criminale din Londra „Tottenham Turks” care a fugit dintr-o închisoare din Turcia. Acolo, el își ispășea pedeapsa pentru o infracțiune cu arme de foc. Informația a fost confirmată de surse PRO TV. 

Potrivit presei internaționale, Izzet Eren în 2015 a fost condamnat la 21 ani de închisoare pentru o infracțiune cu arme de foc.

Atunci, cetățeanul turc a fost prins cu un pistol încărcat și o mitralieră în nordul Londrei, în timp ce se presupunea că se afla în drum spre o împușcătură.

Ulterior, Eren, în timp ce își ispășea pedeapsa în Londra, în 2019 a fost transferat într-o închisoare din Turcia, de unde peste o lună a evadat.

De asemenea, Eren a făcut parte dintr-o bandă care a avut un conflict îndelungat cu gruparea criminală rivală „Hackney Turks”. În tot acest timp, au avut loc „numeroase împușcături și crime care datează din 2009 atât în ​​Londra, cât și în Turcia”, scrie presa.

Astăzi, pe o stradă din capitală, Izzet Eren, a fost împușcat mortal de către un bărbat care mergea pe o trotinetă. Crima s-a produs în sectorul Rîșcani al capitalei, iar atacatorul și-a ascuns fața sub o mască. 

Potrivit poliției, orașul a fost blocat, iar mașinile verificate. Angajații IGP sunt echipați cu veste antiglonț, arme și caști pe cap.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.