Guvernul are în plan extinderea semnificativă a Portului de Pasageri şi Mărfuri Giurgiulești, care face parte din Complexul Portuar Giurgiulești și este administrat de întreprinderea de stat „Portul Fluvial Ungheni” din contul unui teren de circa 61 de hectare de pe malul râului Prut, scrie mold-street.com.
În acest scop, la propunerea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR), va fi instituită Comisia de cercetare prealabilă pentru declararea utilităţii publice de interes naţional a lucrărilor de extindere a Portului de Pasageri şi Mărfuri Giurgiulești (PPMG). Ultimul este alături de Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG), parte din Complexul Portuar Giurgiulești.
MIDR precizează că PPMG este un port multifuncțional fluvio-maritim gestionat de stat cu acces la sectorul maritim al Dunării, care însă deține doar un chei cu lungimea de 128 metri, la vărsarea râului Prut în Dunăre, iar lărgirea acestuia este limitată de podurile transfrontaliere (feroviar şi auto) din imediata apropiere".
O altă problemă este capacitatea limitată a spațiilor de stocare (depozitare) a mărfurilor de import/export/tranzit, ori PPMG are o suprafață de doar jumătate de hectar, fapt ce nu permite stocarea mărfurilor în port".
Cu toate acestea, în ultimii patru ani portul statului a majorat mai mult de trei ori volúmul mărfurilor transbordate: de la 256.400 tone în anul 2020 la circa 800.000 tone de mărfuri în anul 2024.
Totodată, deja de mai mulţi ani se încearcă extinderea capacităţilor portului, dar e blocată de lipsa spaţiilor.
În consecinţă, Comisia de cercetare prealabilă urmează să analizeze necesitatea exproprierii, integral sau parţial, a unui teren de peste 61 hectare de-a lungul malului râului Prut aflat în proprietatea întreprinderii Moldsilva.
„Realizarea obiectivelor propuse și a proiectelor investiționale de dezvoltare a PPMG crează oportunități pentru mărirea atractivității și orientării fluxului de mărfuri transportate prin Portul Giurgiulești, care determină necesitatea lărgirii suprafețelor de acostare, operare și creare de noi facilități portuare", susţine MIDR.
De notat că o porţiune de 18,5 hectare din acest teren a fost transmis în arendă pentru 49 de ani, încă în anul 2010, firmei Vas Internaţional Plus SRL, care a încercat să dezvolte pe el un port privat, dar acum este în insolvabilitate.
De notat că și Portul Internațional Liber Giurgiulești, gestionat de firma Danube Logistics (controlată de BERD), are în plan extinderea şi dezvoltarea infrastructurii portuare.