Au trăit durerea unui diagnostic dur – cancer de sân. Au suferit tratamente, intervenții, dar au luptat la fiecare etapă, iar atunci când s-au trezit într-o nouă realitate au decis să se înconjoare de speranță și forță. Sunt istoriile a trei femei, de diferite vârste, dar unite de aceeași luptă din care au reușit să iasă învingătoare.

Trei femei, trei vârste diferite, trei povești de viață și un diagnostic comun – cancerul de sân, însă trăit, depășit și învins.

Tatiana CAZACU, PACIENTĂ: „Mă numesc Tatiana, am 33 de ani, sunt mamă a doi copii, lucrez. Lucrez cu lumea, ca să pot învinge cancerul, am decis sa ies la lucru”.

Silvia RACU, PACIENTĂ: „Eu m-am străduit singură să mă încurajez pe mine. Când am mers la operație singură m-am programat, că o să o fac, o să adorm, o să fiu operată, o să mă trezesc și totul va fi bine.”

Tatiana COLTUCLU, PENSIONARĂ: „După operație am început să-mi revin, să mă bucur, să zâmbesc. Am fost susținută de colegii de la muncă, de copii, de rude, și am început să văd viața diferit.”

Au trecut aproape 30 de ani de când Tatiana Coltuclu a învins cancerul de sân. A trecut printr-o operație de extirpare, durere și neștire.

Tatiana COLTUCLU, PENSIONARĂ: „Când am ajuns la Institutul Oncologic, nu doresc nici dușmanului așa ceva, a fost greu, m-am îngrijorat. Când am aflat că am cancer, nu pot reda ce durere a fost, eu am trei copii, care pe atunci erau mici.”

Astăzi femeia continuă un tratament la centrul de reabilitare din cadrul Institutului Oncologic din Chișinău. A reușit să se pună pe picioare, să acumuleze energie și forță și să se bucure de tot ce îi oferă viața.

Tatiana COLTUCLU, PENSIONARĂ: „Operația a fost un succes, doar la mână mai sunt probleme, mă bucur că am rezistat după 28 de ani.
 Sunt recunoscătoare că astăzi trăiesc, că merg, dar asta e, de un astfel de diagnostic nu poți fugi.- Trebuie să te uiți real la viață, să te bucuri, să speri că va fi mai bine. - Nu pot fi doar linii negre, mai devreme sau mai târziu va apărea binele și părțile mai luminoase ale vieții. Trebuie doar să ai speranță.”

O altă istorie ascunde Silvia Racu, care acum șase a primit același diagnostic. În 2020 a fost operată la sân și spune că s-a salvat datorită tratamentului, dar mai ales a gândirii pozitive, speranței și familiei care a susținut-o mereu.

Silvia RACU, PACIENTĂ: „Când am aflat că am cancer băiețelul meu avea doi ani, iar copiii mi-au dat putere. Ei m-au scos la suprafață. Acum plâng, dar atunci am scăpat o singură lacrimă. Eu m-am luat în mâini și cât am făcut chimioterapia eu îi încurajam pe toți, care veneau, care plângeau. ”

 Silvia RACU, PACIENTĂ:  „Eu m-am străduit singură să mă încurajez pe mine. Când am mers la operație singură m-am programat, că o să o fac, o să adorm, o să fiu operată, o să mă trezesc și totul va fi bine. Noi singuri pe noi trebuie să ne străduim să mergem spre bine și să fie totul bine. Nu să dăm pasul înapoi, ci doar înainte.”

Silvia la fel este un exemplu viu că viața învinge orice boală sau diagnostic dacă omul e decis să trăiască și a lăsat un gând pentru femeile care trec printr-o asemenea încercare.

Silvia RACU, PACIENTĂ: „Eu le doresc sănătate și să nu cedeze, să meargă înainte. Știu prin ce am trecut eu și le doresc să meargă cu pasul înainte că totul o să fie bine.”

Iar Tatiana Cazacu prezintă și ea o lecție de curaj. În această lună are ultima cură de chimioterapie. A trecut prin 18 ședințe și la fel o intervenție de extirpare a sânului.

Tatiana CAZACU, PACIENTĂ: „M-am trezit, am deschis ochii și mă uitam. Am coborât din pat, doamna îmi zicea nu trebuie să mă dau jos, iar eu m-am trezit că îmi era foame. Apoi mi-am văzut sânul.  Trebuia să-mi fac pansamentul de una singură, eram pregătită, dar nu prea. Dar am început să-l fac de una singură.”

A decis să lupte, indiferent de noua realitate în care s-a trezit. Știa că doar fiind activă, înconjurându-se de oameni și luându-se cu viața, poate reuși.

 Tatiana CAZACU, PACIENTĂ: „Eu dimineață mă trezesc, ciufulită, mă uit în oglindă, încep a zâmbi, încep a dansa, așa la mine începe viața, ziua. Mă gândesc că asta nu sunt eu, cum să reușesc să fac și chimioterapie, și operație, și la muncă și la grădiniță. Sunt rezultate foarte bune, dar sperăm că va fi bine.”

Forță, comunicare, curaj, susținere emoțională și evident tratamentul medical au fost cele care au salvat-o pe Tatiana.

Tatiana CAZACU, PACIENTĂ: „Femei, nu fiți indiferente, trebuie să fiți puternice, să nu vă închideți în voi, să vă gândiți la bine și la sănătate.
- E mai bine să vorbești pentru că nu e bine să te închizi, dacă faci asta ajungi să plângi într-o pernă. În schimb dacă vorbești, nu e ceva strașnic, e o perioadă în care trebuie să se obișnuiască și corpul. Da, eu nu sunt de acord, dar deja o acceptăm așa cum este.”

În urmă cu doi ani la Chișinău a fost deschisă o casă destinată persoanelor din toată țara care suferă de cancer sau sunt în perioada de reabilitare. Ideea aparține Doinei Cernavca, care spune că necesitatea unui asemenea spațiu e imensă, mai ales pentru persoanele care nu stau la Chișinău și au nevoie de un loc de cazare și de susținere în perioada tratamentului oncologic sau recuperarea post-operator.

Doina CERNAVCA, FONDATOR ”CASA VALERIU”: Aici este o casă departe de casă.
- În primul rând este o cameră caldă, un pat curat, un frigider plin cu produse proaspete, beciul nostru la fel e plin cu fructe și legume. Una din activități este că beneficiarele obligatoriu trebuie să-și gătească mese calde în fiecare zi, asta face parte din terapia ocupațională, asta le unește. Avem partea psiho-emoțională, avem consultația onco-psihologului, avem terapia prin artă. Toate seviciile sunt oferite absolut gratuit și timp de doi ani  deja sunt peste 400 de beneficiari. Eu am înțeles că tot ceea ce facem facem corect, este foarte important pentru oameni.”