O echipă de chirurgi de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, condusă de profesorul Adrian Hotineanu, a realizat, în premieră națională, o intervenție chirurgicală de o complexitate excepțională: duodenopancreatectomia total laparoscopică, cunoscută și ca operația Whipple.

Procedura a fost efectuată cu succes la o pacientă în vârstă de 78 de ani, diagnosticată cu o tumoră localizată la nivelul capului pancreasului. Este pentru prima dată în Republica Moldova când această intervenție se realizează în întregime prin tehnică laparoscopică – adică minim invazivă, fără incizii mari.

„Până acum, tratam laparoscopic doar tumorile din partea distală a pancreasului – corpul și coada. În cazul tumorilor localizate la capul pancreasului, intervențiile se realizau parțial laparoscopic și parțial prin metode deschise. Acum, însă, am reușit o duodenopancreatectomie total laparoscopică, cu reconstrucția completă a tractului digestiv – o intervenție de mare dificultate, care a durat nouă ore”, a explicat prof. Adrian Hotineanu, șeful Catedrei de Chirurgie nr. 2.

În timpul operației au fost îndepărtate mai multe segmente afectate: capul pancreasului, o porțiune din stomac, duodenul, parte din căile biliare, vezica biliară și ganglionii limfatici. Ulterior, echipa medicală a realizat anastomoze complexe între pancreas, stomac, intestinul subțire și canalul coledoc – toate exclusiv prin tehnică laparoscopică.

Intervenția a fost posibilă datorită echipamentului medical performant și instruirii continue a medicilor moldoveni în centre de excelență din Europa Occidentală, specializate în chirurgie laparoscopică avansată.

Pacienta, Elena Mîndrescu, a vorbit emoționată despre experiența sa:

„Înainte de operație mi-a fost foarte greu. Eram galbenă, aveam dureri mari. M-au adus cu ambulanța de la Călărași și mi-au oferit tot ajutorul. Le mulțumesc din suflet medicilor – mi-au salvat viața. Acum pot să-mi văd nepoțelul crescând.”