A fost lansat procesul național de evaluare a competențelor digitale pentru elevii din clasele a IX-a și a XII-a, o inițiativă în premieră pentru sistemul educațional din Republica Moldova. Scopul inițiativei este de a oferi tinerilor o recunoaștere oficială a nivelului lor de alfabetizare digitală – o competență tot mai căutată pe piața muncii și esențială pentru orice parcurs educațional modern, anunță ministerul Educației și Cercetării.

Potrivit MEC, testarea se va desfășura exclusiv pe platforma specializată md.brio.ro, care asigură securitatea și confidențialitatea datelor și poate fi accesată de pe orice dispozitiv electronic – calculator, laptop, tabletă sau smartphone. 

Testarea se va face doar pentru elevii care vor solicita expres acest lucru. Înscrierea se face prin completarea formularului disponibil la adresa https://forms.gle/XChesRRqdMF8HpgN8, termenul limită fiind 7 noiembrie 2025.

„Transformarea digitală a educației nu mai este o opțiune, ci o necesitate. Lumea în care trăim se schimbă rapid, iar tehnologiile digitale devin parte integrantă din aproape fiecare domeniu al vieții. Prin această evaluare, oferim elevilor o oportunitate reală de a-și cunoaște nivelul de competență și de a-și construi un parcurs educațional și profesional adaptat timpurilor moderne”, a declarat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

El a subliniat că noua metodologie de evaluare a competențelor digitale, elaborată în colaborare cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, „reprezintă un pas concret spre o școală mai conectată, mai echitabilă și mai relevantă pentru lumea în care trăim”.