Președinta Maia Sandu a semnat recent revocarea decretului din 2022 prin care fusese grațiat Șepeli Nicolae Andrei, condamnat inițial la închisoare în Rusia și ulterior transferat în Republica Moldova pentru executarea pedepsei.

Potrivit Aparatului Președintelui, decizia a fost luată ca urmare a apariției unor informații noi care indică că persoana grațiată ar avea legături cu o grupare criminală și ar acționa în cadrul acesteia, fapt care contravine premiselor pe baza cărora fusese inițial acordată grațierea.

„Circumstanțele date contravin premiselor esențiale care au fundamentat acordarea grațierii. Menținerea efectelor actului ar afecta grav încrederea publică în instituția clemenței și ar compromite finalitatea acestuia, care presupune renunțarea reală la activități ilicite și asumarea unui comportament conform normelor legale și valorilor sociale”, se arată în comunicatul Președinției.

Instituția precizează că în 2021, cereri de grațiere au fost depuse atât de către Șepeli Nicolae Andrei, cât și de Procuratura Generală. La recomandarea Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate, grațierea a fost aprobată în 2022.

Ulterior, pe baza documentelor suplimentare și a noilor informații, Președinția a decis revocarea decretului, reafirmând angajamentul de a acționa cu transparență și în conformitate cu legea ori de câte ori apar elemente noi care cer reevaluarea deciziilor.