Astăzi, prim-ministrul Dorin Recean împreună cu foștii și actualii angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au adus un omagiu celor care au luptat și au căzut pentru independența și suveranitatea țării noastre.
„Astăzi, la a 34-a aniversare de la independența Republicii Moldova, suntem în situația în care independența și suveranitatea Republicii Moldova sunt puse, din nou, în pericol, atât în context regional, cât și din cauza că grupări criminale, susținute de actori externi, încearcă să submineze statul și democrația, dar, mai ales – viitorul copiilor noștri”, a declarat premierul.
Totodată, acesta a mulțumit tuturor veteranilor, polițiștilor din prima linie care au apărat independența Republicii Moldova.





