Republica Moldova va avea primul său parc de tehnologii avansate la Stăuceni. Viceprim-ministra și ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, alături de șeful Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, proiectul Moldova HiTech Park. Astfel, potrivit acestora, Moldova HiTech Park este o investiție majoră în dezvoltarea economică durabilă a țării, care va genera locuri de muncă bine plătite, va susține educația universitară bazată pe competențe practice și va contribui la creșterea unei noi generații de antreprenori locali.
„Moldova HiTech Park este o investiție în Moldova europeană, modernă și sigură. Într-o lume în care rezultatele depind de oameni talentați, idei bune și capacitatea de a inova rapid, vrem să construim un loc care să țină talentele acasă și să le ofere condiții moderne pentru a crea, cerceta și dezvolta afaceri”, a declarat Doina Nistor.
„Noi am depășit deja etapa studiului de fezabilitate și am trecut la etapa de implementare. Mâine constituim societatea care va administra parcul, iar din septembrie se va propune oferirea titlului oficial de parc industrial. Cu MIDR suntem în colaborare pentru planificarea actelor de urbanism și modificarea nodului de drum ca să corespundă cerințelor parcului și Arenei Naționale din vecinătate. Cu acești pași siguri, Guvernul planifică demararea construcției din anul 2026”, a declarat directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.
Impact economic și educațional
Conform proiecțiilor, începând cu anul 2030, anul estimat al funcționării depline, Moldova HiTech Park va genera cel puțin 21.600 de locuri de muncă bine plătite în domenii de vârf precum IT, inginerie, servicii și cercetare medicală, microelectronică și industrii creative. Până în anul 2052, impactul economic net estimat este de peste 1,28 miliarde de euro.
În următorii zece ani, se preconizează formarea a peste 15.000 de specialiști prin parteneriate cu Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, precum și cu universități internaționale.
Valoarea investițiilor mobilizate se ridică la 200 de milioane de euro, fonduri care vor fi atrase prin Planul de Creștere al Uniunii Europene, cu participarea sectorului privat și a partenerilor de dezvoltare.
Un oraș inteligent în inima Moldovei
Moldova HiTech Park este conceput ca un ecosistem complet care va conecta educația, știința, cercetarea și mediul de afaceri. Parcul va fi dezvoltat pe un teren de 50 de hectare în comuna Stăuceni, în proximitatea municipiului Chișinău și a celor două universități partenere.
Configurația parcului va include birouri moderne, laboratoare, campusuri universitare, centre de conferințe și infrastructură destinată colaborării și inovării. Suprafața va fi organizată funcțional astfel:
60% – birouri și business IT;
15% – universități;
10% – producție high-tech;
5% – startup-uri și incubatoare;
5% – cercetare medicală;
5% – campus studențesc.
Proiectul va promova un stil de muncă aliniat standardelor secolului XXI, integrând clădiri eficiente energetic, panouri fotovoltaice, mobilitate electrică și ample spații verzi.
Etapele următoare
Parcul va funcționa în baza unui regim juridic special, instituit prin legea adoptată de Parlament la 10 iulie 2025. În perioada imediat următoare, Guvernul urmează să adopte hotărârile necesare pentru asigurarea funcționalității parcului și pentru lansarea efectivă a procesului de construcție și organizare, estimat să dureze cinci ani.






Sursă foto: Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării