Un tânăr de 21 de ani, originar din raionul Leova, este cercetat penal și a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de poliție chiar în timp ce plasa pachețele cu droguri în ascunzișuri, în capitală.

Potrivit poliției, acesta a fost reținut în timp ce plasa pachețelele cu drog, într-o pădure, iar la el mai avea încă 16 pachețele cu o substanță vegetală uscată, presupusă a fi hașiș.

S-a stabilit că tânărul acționa ca și curier al unui magazin online de droguri, gestionat prin aplicația Telegram.

Până la momentul reținerii, acesta reușise să plaseze alte 12 pachețele, în diferite locații, care au fost ridicate și transmise la expertiză.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în activitatea ilegală.

Conform legislației în vigoare, asemenea infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani.