Procurorul de caz, Ion Brânză, vine cu noi detalii despre omorul din satul Frumușica, unde primarul localității este bănuit de omorul unei persoane, și spune că edilul, dar și alți trei complici sunt învinuiți de comiterea unei infracțiuni deosebit de grave. Astfel, astăzi au fost înaintate demersurile de aplicare a măsurii preventive.
„-Cele 4 persoane reținute sunt învinuite de comiterea unei infracțiuni deosebit de grave. Astăzi am înaintat demersurile de aplicarea măsurii preventive.
-Care sunt riscurile?
-Toate persoanele sunt din aceeași localitate, un risc important este că persoanele reținute, cât și persoanele audiate în orice moment pot fi influențate. A fost invocat și riscul eschivării având învedere gravitatea faptei.”
Totodată, el a precizat că au fost audiate mai multe persoane, printre care fiica victimei.
Primarul din satul Frumușica, raionul Florești, a fost reținut, fiind suspectat de comiterea unui omor acum 7 ani. Acesta ar fi bătut până la moarte un bărbat de 60 de ani, victima fiind muncitor la ferma pe care o deținea primarul. Un medic legist, reținut și el, ar fi falsificat certificatul de deces, pentru a-l proteja pe funcționar. Dosarul a fost deschis abia acum după ce rudele victimei s-au adresat la poliție.
Omorul a fost comis în 2018, însă rudele victimei, un bărbat de 60 de ani, abia acum s-au adresat poliției și au oferit mai multe detalii. Astfel, în acest caz au fost reținute patru persoane. Este vorba despre primarul satului Frumușica, Victor Boicu, care este principalul suspect. Pe mâna poliției au ajuns și medicul legist, care ar fi trucat expertiza la acea vreme, și încă doi complici.
Potrivit surselor noastre, este vorba despre tatăl primarului și un prieten de-al acestuia. Procuratura generală a oferit mai multe detalii. Așadar, din 2014, primarul satului Frumușica ar fi recrutat persoane aflate în situație vulnerabilă, pentru a lucra ca îngrijitori de bovine la ferma care îi aparținea. Victimele ar fi fost adăpostite la fermă, unde erau permanent supravegheate. Procurorii susțin că, timp de 4 ani, acestea ar fi fost exploatate prin muncă forțată, peste program, fără a primi mâncare sau salariul integral, fiind amenințate și agresate fizic în cazul în care nu îndeplineau sarcinile.