Asociația Promo-Lex a criticat inițiativa de modificare a Codului Contravențional și a cerut eliminarea amendamentului care prevede amenzi pentru răspândirea informațiilor false. Potrivit instituției, sunt necesare mai multe modificări ale proiectului, care să elimine discriminarea și lipsa toleranței.

Reprezentanții Promo-LEX s-au adresat Comisiei juridice, numiri și imunități din Legislativ cu solicitarea de a fi examinate constatările și recomandările Asociației, cu referire la inițiativă. 

Referindu-se la prevederile privind dezinformarea online, specialiștii punctează că că prevederile propuse sunt „în totală disonanță cu principiul clarității, accesibilității și previzibilității legii”.

„Atragem atenția asupra faptului că „discursul de ură” este un fenomen distinct de cel de „dezinformare”. Conform definiției de „dezinformare” din Codul serviciilor media audiovizuale, această acțiune are ca scop „să dăuneze securității naționale”. Discursul de ură ca faptă contravențională prevăzută de art. 52, alin. (3) CC are ca obiect relațiile sociale care sunt vătămate sau puse în pericol prin actul de conduită ilicită (acțiunea – inacțiunea) al făptuitorului/contravenientului. În cazul contravenției prevăzute de art. 70/1 CC, obiectul juridic este constituit din relațiile sociale care au ca fundament dreptul la egalitate în fața legii.

Reieșind din cele expuse, considerăm că propunerea de completare a Codului contravențional prin introducerea art. 704 trebuie eliminată”, punctează specialiștii de la Promo-LEX.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508