În cadrul sesiunii 2025 a examenului național de bacalaureat au fost admiși 17.971 de candidați, dintre care 11.443 provin din licee, 3.842 din colegii și centre de excelență, 238 din universități, 389 s-au înscris în regim de externat, iar 2.059 sunt restanțieri din sesiuni anterioare.
Rata de promovare a absolvenților din licee în urma sesiunii de bază și suplimentare a fost de 95,83%, ceea ce înseamnă că 10.966 dintre cei 11.443 liceeni admiși au trecut examenul. Rata totală de promovare la nivel general a fost de 79,17%.
În cadrul acestei sesiuni, șapte candidați au fost eliminați din examen, comparativ cu trei în anul precedent.
Date suplimentare privind rezultatele examenului vor fi publicate în Raportul privind evaluările naționale 2025, ce va fi lansat în această toamnă.