Cunoscuta interpretă de la noi, Adriana Ochișanu, acuză primăria că a scos-o din programul artistic organizat cu ocazia hramului Chișinăului, fără un motiv întemeiat. Mai mult, artista a declarat că nici nu a fost informată de organizatori că nu va mai fi parte a concertului, aflând despre exluderea sa de la colegii de breaslă. Șefa direcției generale cultură a primăriei Chișinău neagă acuzațiile și spune că așteaptă scuze publice.

Adriana OCHIȘANU, INTERPRETĂ: „Spectacolul susținut de orchestra fraților Advahov și invitații anunțați de organizatori. În această listă sunt inclusă și eu, și pe afiș se regăsește numele meu, din acest motiv am decis să comunic oficial, am fost exclusă din program. Fără a primi o explicație și nici măcar nu am fost informată de către organizatori, dar de către colegi.”

Într-un videoclip de peste două minute, publicat aseară, Adriana Ochișanu își exprimă nemulțumirea față de nedreptatea la care susține că a fost supusă. Aceasta o acuză pe șefa Direcției Cultură a Primăriei Capitalei de excluderea sa din programul artistic din motive politice. Totodată, Ochișanu face referire și la presupuse ilegalități care ar avea loc în cadrul instituției.

Adriana OCHIȘANU, INTERPRETĂ: „Din motive neexplicate, cu semnătura șefei departamentului cultură Chișinău, am fost exclusă din concert. Aș dori să aflu excluderii mele din spectacol. Tot ce am reușit să aflu, cine cântă gratis pe la evenimentele private au undă verde, dar mai sunt și cei care se împart cu banii încasați de la primărie. Acum am înțeles că după alegeri vor avea de suferit artiștii care nu au acceptat să facă propagandă politică.”

Interpreta a declarat în filmuleț că nu ar fi fost unica care a fost exlusă din concerte organizate de primărie. În acest context, a îndemnat și alți artiști care au avut de suferit să semneze o petiție adresată primarului capitalei pentru a cere soluționarea problemei.
Regizorul evenimentului, Lidia Panfil, a declarat pentru PRO TV că orchestra de fapt ar decide cu ce artiști va ieși în scenă.

Lidia PANFIL, REGIZOR: „Nu cunosc să fi fost invitată la vreun program. Nu poți exclude pe cineva care nu a fost invitat. Avem recitale a orchestrelor care și-au invitat soliștii săi, mă depășeșete dacă vreun dirijor a invitat-o și a exclus-o.”  

Am reușit să vorbim și cu șefa direcției Cultură a primăriei, care neagă acuzațiile și spune că așteaptă scuze publice din partea Adrianei Ochișanu. În caz contrar, ar putea să o dea în judecată.

Alina TABACARI, ȘEFA DIRECȚIEI GENERALE CULTURĂ: „Ca să fii exclus din program în primul rând trebuie să să fii în program. Nu eu mă ocup de program, este regizor, sunt persoane abile care se ocupă de acest lucru și nu are nicio tangență cu ceea ce a spus doamna Ochișanu.”

Primarul capitalei a declarat că nu cunoaște bine subiectul și a negat că lipsa Adrianei Ochișanu din program ar fi motivată politic.

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „A fost invitată, organizate concerte, foarte multe, nu știu care ar putea fi obiecția în adresa noastră și care ar fi obiecția. În scenă astăzi vor evolua foarte mulți artiști autohtoni. Niciodată nu am făcut diferență, niciodată nu am împărțit.
- Nu există artiști ai noștri sau ai voștri.”

La sărbătoarea de astăzi au fost invitați mai mulți artiști de la noi, printre aceștia Corina Țepeș și Costi Burlacu, Igor Cuciuc, Cătălin Josan, Adrian Ursu, orchestra fraților Advahov și Ethno Republic a lui Marcel Ștefăneț.