Anul 2025 a fost unul extrem de profitabil pentru Domnica Manole, președinta Curții Constituționale (CC). Potrivit declarației de avere și interese personale, aceasta a încasat peste 3,2 milioane de lei din salarii, pensie și alte prestații.

Din salariul de la CC, Manole a ridicat peste 994 de mii de lei, echivalentul a circa 82 de mii de lei pe lună. Pensia anuală a fost de 694 de mii de lei, adică peste 57 de mii de lei lunar.

Indemnizații și venituri suplimentare

Pe lângă salariu și pensie, Manole a încasat:

256 de mii de lei ca indemnizație unică de concediere de la CC

Aproape 100 de mii de lei sub formă de diurne pentru deplasări în străinătate

Peste 1,1 milioane de lei de la Curtea de Apel Centru, reprezentând indemnizații pentru încetarea contractului, salarii restante și prejudiciu moral

Prejudiciul moral și dosarul referendumului

Veniturile semnificative vin după ce Domnica Manole a fost achitată în dosarul privind pronunțarea unei hotărâri controversate în „dosarul referendumului” din vara anului 2019. Pe 8 februarie 2023, i s-a acordat un prejudiciu moral de 800 de mii de lei din contul Bugetului de Stat, ca urmare a acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală și procuraturii. În februarie 2025, Curtea Supremă de Justiție a redus suma la 300 de mii de lei.

Cariera și reconfirmarea în funcție

Domnica Manole a fost numită judecător al Curții Constituționale prin Hotărârea Parlamentului din 16 august 2019, după ce nu a reușit să treacă concursurile organizate de CSM și Guvern. În aprilie 2020, a fost aleasă președinte al Curții. După expirarea mandatului, Manole a fost reconfirmată ca judecător pe un termen de 6 ani, începând cu 17 august 2025.

Citeste si :  Domnica Manole cere peste 1 milion de lei de la stat pentru demiterea ilegală din 2017. CSM respinge despăgubirea pentru inflație