Emoție, competivitate, adrenalină și multă distracție a fost astăzi la cea de-a 11-a ediție a Maratonului Chișinău. Centrul capitalei a fost un adevărat furnicar, unde s-au ars cele mai multe calorii pe metru pătrat. De la profesioniști la amatori, de la tineri la seniori - fiecare și-a depășit limitele într-un eveniment care a bătut recorduri la numărul celor înscriși și la diversitatea participanților.

Dis-de-dimineață, înainte de ora 09:00, când a fost dat startul Maratonului Chișinău 2025, Piața Marii Adunări Naționale era plină de oameni nerăbdători, pregătiți să-și depășească propriile limite. Alexandru Danilov este unul dintre cei mai dedicați participanți. El a alergat la toate edițiile de până acum și și-a propus să parcurgă anul acesta distanța de 21 de kilometri.

Alexandru DANILOV, PARTICIPANT: „Est foarte frumos că trebuie să promovăm valorile naționale. Avem foarte mulți oaspeți și vrem să motivăm și tânăra generație să facă mai multă mișcare.”

Iar Dumitru a venit singur, hotărât să-și doboare recordul personal de anul trecut.

Dumitru PESCOV, PARTICIPANT: „Cred că 20, dacă o să pot mai mult, mai mult.”

Printre mulțimea de oameni am întâlnit-o pe Irina, care ne-a spus că e pentru prima dată la un astfel de maraton.

Irina, PARTICIPANTĂ: „Cred că va fi super, după oameni va fi vesel.”

Chișinău Maraton 2025 a adunat în acest an peste 10 mii de participanți în probele oficiale, iar primii care au trecut linia de sosire au fost campionii cursei de 5 kilometri.

Vladislav IVANCENCO, CAMPION 5 KM: „Încerc să particip în fiecare an. Am fugit mereu pe distanța de 5 kilometri și iată deja 3 ani la rând câștig pe această distanță.”

Andrei a fost și el unul dintre cei care au urcat pe podium.

„Un eveniment plăcut, emoții pozitive, multă adrenalină. Astfel de întreceri îți oferă o bună dispoziție pe mai mult timp. ”

La doar 17 ani, Nicoleta Mocan a fost una dintre primele fete care au trecut linia de sosire.

Nicoleta MOCAN, PARTICIPANTĂ: „Destul de dificil, dar cu încredere în sine am ajuns la finiș. Este un efort foarte greu ca să ajungi aici să alergi un timp bun asta foarte puțini aleargă așa.”

Maratonul din acest an a inclus și o cursă inedită pentru participanții în scaune cu rotile, care au fost însoțiți și sprijiniți de asistenți.

Zinaida SACARĂ, PARTICIPANTĂ: „A fost o experiență destul de neobișnuită pe care eu nu am cunoscut-o, dar cu bine am finalizat cursa și pentru Octavian este prima cursă a lui în scaun cu rotile și defapt și a mea prima în calitate de asistentă.”

Marea bătălie s-a dat în cursa de 10 kilometri, iar câștigătorul a fost Mihail Sprâncean.

Mihail SPRÂNCEAN, CAMPION 10 KM: „Ce mă motivează? Să mă mențin într-o formă fizică cât mai bună și să alerg până la o vârstă cât mai înaintată.”

Unii au venit pentru o provocare, alții pentru a-și depăși limitele sau pur și simplu să se distreze alături de colegi.

„Sunt mândră de ceea ce am făcut și îi îndemn pe toți să se autodepășească.”

„Foarte bine, super. E pentru prima dată."

„Cu așa anturaj și cu atâta lume e foarte motivant să fugi."

Pentru alții, totul a fost despre ambiție.

„A fost bine, m-am pregătit și a fost normal. Anul trecut nu m-am încadrat în timp, anul ăsta m-am încadrat ușor, efortul merită.
- Ați venit cu susținători.
- Da cu fetița și cu nepoțeii.
- Ce emoții aveți?
- Pentru tăticu, mândrie mare.”

Ediția a 11-a a Maratonului Chișinău 2025 a stabilit un record și la diversitate, cu participanți din 58 de țări – cu 10 țări mai multe față de anul precedent.