Ministrul Mediului din Republica Moldova, Iuliana Cantaragiu, a declarat intr-o emisiune pentru postul public de televiziune ca Republica Moldova ia foarte in serios planurile energetice ale Ucrainei si impactul lor asupra mediului in cazul fluviului Nistru, deoarece acesta este principala sursa de apa potabila pentru cetatenii Republicii Moldova. Ucraina a inaugurat pe 17 august cea de-a patra turbina din cele sapte pe care le planifica la Centrala Hidroelectrica de Acumulare a Complexului Hidroenergetic Novodnestrovsk de la granita cu Republica Moldova pe fluviul Nistru, scrie presa romana.

Ultimul update: 16.09.2021, 09:35 Publicat:16.09.2021, 09:35

„In procesele de negociere pe noi ne intereseaza aspectele de functionare a ecosistemelor fluviului Nistru, de protectie a lui. Negocierile [cu Ucraina – n.r.] sunt complexe, dar practica internationala arata ca sunt negocieri care dureaza si 50 de ani a acordurilor internationale cand este vorba de rauri transfrontaliere. Gratie sprijinului Suediei a fost elaborat un studiu care ne arata care este impactul acestei hidrocentrale. Noi acceptam ca acest nod hidroenergetic sa functioneze, dar sa nu prejudicieze starea fluviului”, a spus Iuliana Cantaragiu.

Ea a precizat ca urmatoarea sedinta a comisiei nistrene cu prezentantii Ucrainei, platforma pe care sunt analizate evolutiile in cazul fluviului Nistru, urmeaza sa aiba loc in luna octombrie. Cantaragiu spune ca, in timpul negocierilor cu partea ucraineana, Chisinaul este preocupat de mentinerea nivelului ridicat al apei si impiedicarea degradarii ecosistemelor.

„Noi insistam sa fie instalat un punct de masurare a nivelului apei la podul de la Naslavcea. Dar noi nu putem face lucrurile unilateral, trebuie sa existe consens al ambelor parti. Negocierile nu sunt simple, dar ele exista”, a spus Iuliana Cantaragiu in cadrul emisiunii „Moldova in direct” de la postul public de televiziune”, a mai declarat Cantaragiu.

Fostul consilier prezidential si expertul pe energetica, Sergiu Tofilat, a declarat penru Balkan Insight ca este nevoie de multa diplomatie in aceasta chestiune cu Ucraina si ca spera ca problema sa poata fi rezolvata oar in plan bilateral, fara alte complicatii.

„In aceasta chestiune trebuie actionat foarte diplomat. Problema nu este asa de simpla. Evident, ca intai de toate trebui de incercat gasirea unei limbi comune pe cale amiabila, pe calea diplomatica. Daca partea ucraineana nu vrea sa tina cont de interesele Republicii Moldova, inseamna ca trebuie cumva implicati si partenerii externi si trebuie gasita o formula de implicare internationala in cazul in care toate mecanismele diplomatice vor fi epuizate”, a declarat Sergiu Tofilat.

Planurile megalomanice ale Ucrainei pe Nistru: interes zero fata de impactul pe mediu pentru Republica Moldova

Ucraina a inaugurat pe 17 august cea de-a patra turbina din cele sapte pe care le planifica la Centrala Hidroelectrica de Acumulare a Complexului Hidroenergetic Novodnestrovsk de la granita cu Republica Moldova pe fluviul Nistru.

„Astazi este un eveniment neobisnuit – lansarea celei de-a patra turbine a Centralei Hidroelectrice de Acumulare. A fost lansat, avem 324 de megawati in retea. Aceasta unitate ofera o putere de manevra fiabila de 324 megawati in modul de generare”, a declarat premierul ucrainean Denis Smigal, prezent la evenimentul de la lansare.

Premierul ucrainean a mai anuntat ca, dupa lansarea celei de-a patra turbine, va demara constructia celei de-a cincea, dupa care urmeaza constructia celei de-a sasea si a saptea.

Constructia pana in 2035 Centralei Hidroelectrice de Acumulare este parte inalienabila a strategiei energetice a Ucrainei. Conform proiectului, Centrala va consta din sapte turbine. Cele patru turbine au fost puse in functiune in decembrie 2010, decembrie 2014, august 2016 si august 2021, scrie Anticoruptie.md

Potrivit estimarilor expertilor, doar in urma conectarii a doua generatoare la Centrala de acumulare, volumul anual al Nistrului a scazut de la 10 kilometri cubi la 7 kilometri cubi, pierdere ce se apropie de cantitatea de apa ce curge pe Prut timp de un an.

De atfel, reporterii Centrul de Investigatii Jurnalistice din Moldova au scris o de anchete aratand pericolul pe care il reprezinta aceasta constructie imensa pentru Nistru, principala sursa de apa potabila a Republicii Moldova.

De asemenea, Republica Moldova este in categoria statelor cu insuficienta de apa si cu risc sporit la impactul schimbarilor climatice. Pe de o parte, Centrala de Acumulare foloseste, noaptea, surplusul de energie electrica ieftina la pomparea apei din bazinul-tampon in bazinul superior amplasat pe malul drept. Acesta are o capacitate aproape similara lacului Ghidighici. Pe de alta parte, dimineata, in orele de varf, complexul functioneaza in regim de turbina pentru producerea energiei electrice deficitare.

Centrala Hidroelectrica de Acumulare face parte din Complexul Hidroenergetic Novodnestrovsk. Acesta este alcatuit din doua centrale hidroelectrice, o centrala hidroelectrica de acumulare, si trei lacuri: doua pe albia Nistrului – bazinul central si bazinul tampon – si cel de-al treilea pe malul drept al fluviului.

Constructia definitiva a Centralei Hidroenergetice de Acumulare va asigura statul ucrainean cu energie electrica si va extinde posibilitatile de export. Exista oportunitatea de a furniza energie electrica Republicii Moldova si Romaniei.

Cele trei lacuri imense amenajate de Ukhidroenergo, intreprinderea care gestioneaza Complexul Hidroenergetic Novodnestrovsk, asigura cantitatea de apa necesara pentru functionarea turbinelor Centralei de Acumulare.

Apa Nistrului provine in proportie de doar 30% de pe teritoriul Moldovei, celelalte 70 la suta isi au sursele in Nistrul Superior, pe teritoriul Ucrainei.

Flux scazut de apa spre Republica Moldova: debitul la cheremul Kievului

Desi autoritatile moldovenesti solicita Kievului un debit de 250 de metri cubi pe secunda la Naslavcea, statul vecin prefera sa deverseze un debit ecologic. „Noi avem acum doar 100–150 de metri cubi pe secunda. Cu alte cuvinte, vine doar jumatate de rau”, insista cercetatoarea Elena Zubcov.

Apa evacuata din Complexul Hidroenergetic Novodnestrovsk are 6–8 grade, temperatura la care nu se pot dezvolta speciile acestei zone acvatice, precizeaza Valeriu Cazac.

Desi dezvoltarea Centralei hidroenergetice de acumulare este un proiect ambitios pentru Ucraina, oamenii de stiinta si expertii in domeniul ecologiei sunt ingrijorati ca aceasta constructie uriasa ar putea sa genereze probleme uriase de mediu pentru Republica Moldova, dar si pentru regiunea Odesa.

Pentru punerea in functiune a celei de-a patra turbine, in opinia directorului Asociatiei de mediu Eco-Tiras, Ilya Trombitki, este suficienta apa.

„Va fi o problema mare pentru mediu atunci cand vor fi construite celelalte trei turbine. Pentru acest lucru trebuie inaltat nivelul apei in barajul-tampon. Aici trebuie sa fie semnat un acord cu Moldova.”

Orice inaltare a nivelului de apa trebuie sa aiba un impact de evaluare asupra mediului, continua Trombitki, dar ei [ucrainenii – n.r.] nu au prezentat asa ceva Guvernului Moldovei, desi Conventia Espoo prevede acest lucru.

Sursa: