Pe 23 martie 2026, la Chișinău, va avea loc cea de-a treia ediție a Conferinței privind securitatea în regiunea Mării Negre, organizată sub egida Platformei Internaționale Crimeea. Anunțul a fost făcut de ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.
Astfel, potrivit MAE, evenimentul este o continuare a dialogului lansat la București (2023) și ulterior la Sofia (2024), în contextul agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei, și este organizat de Ministerele Afacerilor Externe și de Apărare ale Republicii Moldova și Ucraina, cu sprijinul Uniunii Europene.
„Conferința va reuni oficiali de rang înalt din Republica Moldova, Ucraina și statele partenere, precum și reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ai mediului de afaceri, societății civile și mediului academic”, au mai explicat responsabilii de la minister în comunicat.
Discuțiile vor viza strategiile de securitate în regiunea Mării Negre și a Mării Azov, în contextul războiului din Ucraina, dar și libertatea navigației, impactul asupra infrastructurii critice, importanța cooperării regionale, lecțiile învățate, precum și formularea unor recomandări practice pentru consolidarea securității și rezilienței.

