Caz revoltător la Telenești. Un echipaj de pe ambulanță a fost agresat la chemare, de soțul pacientei. Femeia a solicitat ajutorul medicilor pentru că se simțea rău, însă bărbatul, fiind în stare de ebrietate, a început să înjure doctorii și a lovit felcerul. La fața locului a fost chemată poliția.
” - Da cum măsori tu tensiunea, să ții tu așa...
Dacă e mare în mână, ce parcă ești tolomac chiar?
Ei, omule, tu mie să îmi pui așa întrebări?”
Acest caz revoltător a avut loc pe 25 aprilie, într-o localitate din raionul Telenești, dar a fost făcut public azi. Echipa de pe ambulanță a filmat incidentul.
” -Care mână să ți-o dau?
Nu are importanță.
Cum nu are, aici e inima, pune aici, tu ești doctor?
Nu are importanță.
Pune măi aici, gospodarule, tu ești doctor?"
Bărbatul din imagini este soțul femeii care a solicitat ambulanța pentru că avea amețeli. Acesta era în stare de ebrietate și s-a arătat nemulțumit de modul în care medicul i-a măsurat tensiunea. Iar peste câteva minute, în timp ce doctorul completa fișa medicală, soțul pacientei l-a și lovit. Echipa medicală a chemat poliția. Am încercat să aflăm dacă pe caz a fost pornită o anchetă, însă ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Telenești nu a răspuns la telefon.
Vlada CEBAN, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL CNAMUP: ”Centrul Naționl de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească condamnă orice act de agresiune asupra echipelor de asistență medicală urgentă și îndeamnă oamenii să manifeste respect și toleranță.”
Numărul cazurilor de agresiune înregistrate în țara nostră asupra echipelor medicale este în creștere de la an la an. În 2024 au avut loc aproape 250 de incidente, pe când în 2023 – circa 220. Majoritatea cazurilor de agresiune sunt în formă verbală.
CAZURI DE AGRESIUNE
2024 – 246
2023 – 219