Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a Inspectoratului Național de Investigații (INI), în colaborare cu polițiștii de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Ciocana și cu Procuratura municipiului Chișinău – Oficiul Ciocana, au destructurat activitatea a trei bărbați suspectați de implicare în traficul ilicit de droguri.

În urma investigațiilor, oamenii legii au stabilit că suspecții procurau droguri de diferite tipuri prin intermediul aplicației mobile Telegram, iar ulterior le vindeau consumatorilor finali și altor intermediari. Tranzacțiile erau realizate prin rețele de plăți electronice, iar fondurile obținute erau transferate în conturi bancare deschise pe numele persoanelor interpuse în băncile comerciale din Republica Moldova.

La sfârșitul lunii septembrie, polițiștii au reținut doi tineri de 19 și 21 de ani, în urma unor percheziții la domiciliile acestora din Chișinău. Au fost ridicate:

cantități de cannabis,

un cântar electronic de înaltă precizie,

mai multe telefoane mobile care conțin dovezi relevante pentru anchetă.

Într-un al doilea caz, un bărbat de 43 de ani a fost reținut la Ialoveni, după ce a fost observat plasând un obiect suspect în apropierea gardului unui cimitir. De la fața locului, polițiștii au ridicat o mănușă care conținea o substanță solidă albă, presupusă a fi cocaină.

Toți suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani, conform prevederilor legale în vigoare.

Investigațiile sunt în desfășurare, iar până la pronunțarea unei hotărâri definitive, toate persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.