Agentia Nationala pentru Sanatate Publica (ANSP) anunta ca exista riscul de aparitie a holerei si a altor boli diaretice acute (BDA) ca urmare a inundatiilor provocate de distrugerea barajului de la Nova Kahovka din Ucraina. 

Potrivit unui comunicat ANSP,  exista un risc semnificativ de aparitie a maladiilor transmise prin apa, cum ar fi holera, febra tifoida si boli transmise de rozatoare: leptospiroza si tularemia. Conform ultimelor informatii, pana in prezent in Ucraina nu a fost inregistrat niciun caz de holera.

Totodata, se mentine riscul inalt de aparitie a cazurilor indigene si de import a holerei si altor BDA in tara, din cauza migratiei intense a populatiei.

Conform rezultatelor, in primele 2 saptamani de la initierea monitorizarii (29.05-11.06.2023) in tara noastra au fost inregistrate 645 cazuri de boli diareice acute, inclusiv 395 cazuri in randul copiilor. Dintre acestea, supuse examenului bacteriologic la Vibrionul holeric au fost 53 de persoane, toti fiind cu rezultatul negativ. Din obiectivele mediului ambiant au fost recoltate – 89 probe de apa, in 15 probe a fost depistate vibrionul neholerigen, care nu cauzeaza holera, dar poate provoca boli diareice acute.

Holera este o boala infectioasa acuta din grupul infectiilor intestinale, provocata de vibrioni (clasic, El-Tor, non-O139), care patrund in organismul uman prin tractul digestiv, manifestandu-se clinic prin simptome de deshidratare, crampe sau convulsii musculare, diaree si vome repetate, ce duc la dereglari circulatorii si ale metabolismului hidrosalin.

Agentia Nationala pentru Sanatate Publica atentioneaza persoanele care vor calatori in regiunea Odessa sau litoralul Marii Negre sa respecte recomandarile autoritatilor locale privind locurile admise de recreere si pescuit, de utilizare a surselor sigure de apa potabila.

In cazul aparitiei semnelor clinice de BDA nu se permite autotratamentul, mai ales cand aceste simptoame se dezvolta la copii. Recomandarea de baza este consultarea de urgenta a medicului pentru prescrierea tratamentului argumentat si adecvat in scopul evitarii consecintelor nedorite.

Pentru prevenirea holerei si altor BDA, persoanele care vor calatori in regiunile mentionate este necesar sa respecte urmatoarele reguli:

- spalarea mainilor cu sapun dupa veceu si inainte de masa, pana la pregatirea bucatelor; controlati acest lucur la copii;

- spalarea abundenta sub apa curgatoare a fructelor si legumelor ce se folosesc fara prelucrare termenica;

- excluderea din alimentatie a produselor alimentare usor alterabile, cu termen expirat sau de calitate negarantata (vizual, organoleptic);

- evitarea consumului de apa, gheata sau produse alimentare daca nu sunteti siguri ca ele nu sunt inofensive;

- evitarea procurarii produselor alimentare in locurile neautorizate, fara conditii de pastrare; 

- respectarea regimului de prelucrare termica a produselor alimentare si termenii de pastrare; 

- prevenirea patrunderii in casa, mai ales in bucatarie a mustelor, insectelor de bucatarie, soarecilor.