După ce anterior profesorii și angajații din sistemul medical au cerut majorarea salariilor cu 30 la sută, premierul a anunțat azi o creștere de doar 9 și, respectiv, 15 procente. De salarii mai mari vor beneficia și angajații de la MAI și alți bugetari. Reprezentanții sindicatelor din educație spun că aceste creșteri sunt nesemnificative și amenință cu proteste.
Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „În educație, peste 50 de mii de perofesori, educatori, învățători, cercetători, vor beneficia de o creștere de aproximativ 10 la sută.”
Mai exact, de o creștere de 9 la sută. Adică, daca un profesor are un salariu de 7 mii de lei net, creșterea va fi de aproape 700 de lei. Sindicatele din educație spun că majorarea este nesemnificativă și cer salarii mai mari cu 35 de procente.
Ghenadie DONOS, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI SINDICATELOR A EDUCAȚIEI ȘI ȘTIINȚEI: „Ne îngrijorează și nu corespunde așteptărilor noastre. Este o situație destul de îngrijorătoare pentru că noi, în discuție cu Dan Perciun, stabilisem o înțelegere prealabilă că vom începe discuția cu plus 300 la valoarea de referință, ceea ce ar însemna 2600 de lei pentru pedagogi și 2400 pentru non-didactici.”
Federația Sindicală a Educației spune că în următoarele zile vor avea loc discuții cu reprezentanții ministerului Educației și Finanțelor. Dacă cerințele lor nu vor fi auzite, ar putea organiza proteste.
De o creștere de 9 procente a salariilor vor beneficia și angajații de la MAI – polițiști, salvatori și angajați ai penitenciarelor.
Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „În medicină salariile vor crește cu aproximativ 15 la sută. De aceste măriri vor beneficia 51 de mii de persoane din sistemul de asigurare medicală obligatorie, dar și cei 13 mii de angajați și asistenți medicali, felceri, infirmieri, experți judiciari și medici.”
Anterior, Confederația Națională a Sindicatelor a cerut o majorare cu 30 la sută a salariilor angajaților din sistemul medical și din domeniul asistenței medicale. Astăzi, reprezentanții sindicatelor nu ne-au răspuns la apeluri pentru un comentariu. Creșterile salariale anunțate de premier se conțin în proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2025, aprobat azi de Guvern. Documentul mai prevede că salariul minim brut în sectorul bugetar va fi de 5.500 de lei.
SALARIUL MINIM PE ECONOMIE
2024 2025
5000 LEI 5.500 LEI
Potrivit proiectului, în 2025 veniturile la bugetul de stat vor fi de peste 71 de miliarde de lei, iar cheltuielile de peste 85 de miliarde de lei. Deficitul bugetar va constitui circa 14 miliarde de lei, ceea ce ar fi 16 la sută din cheltuieli sau circa 4 procente din PIB. Proiectul legii bugetului pentru anul viitor urmează sa fie votat în Parlament.