Directorului spitalului din Nisporeni a fost eliberat din funcție în baza cererii de demisie, după ce câteva zile în urmă, o mamă a publicat pe rețele un video în care se plângea de condițiile inumane din secția pentru copii. Despre asta a anunțat ministrul Sănătății, Emil Ceban.

Potrivit ministrului, decizia a fost luată în urma controlului efectuat de Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate, la solicitarea ministerului Sănătății. Responsabilii au confirmat existența unor nereguli privind respectarea normelor sanitaro-igienice.

Emil Ceban a menționat că activitatea secției vizate în imaginile apărute în spațiul public a fost sistată temporar, până la remedierea integrală a deficiențelor și asigurarea unor condiții conforme pentru pacienți:„Au fost dispuse o serie de recomandări privind remedierea urgentă a problemelor legate de infrastructură, instalații, gestionarea deșeurilor medicale, respectarea regimului sanitaro-antiepidemic și organizarea corectă a documentației obligatorii”, a menționat Ceban.

Totodată, ministrul a precizat că, în 2026 sunt planificate investiții de aproape 9 milioane de lei din bugetul de stat. Investițiile sunt indispensabile, însă ele nu pot substitui responsabilitatea managerială.

Citeste si : Scandal la Spitalul din Nisporeni: o mamă a filmat condițiile insalubre din secția de copii și cere intervenția autorităților. Reacția lui Emil Ceban - VIDEO 

Zilele trecute, o femeie a filmat saltele murdare, pereți jerpeliți și afirmă că în salon sunt gândaci. Administrația spitalului au spus că unii copii au fost internați în aceste saloane pentru că secția pediatrie este plină și susține că urmează lucrări de reparație.