Se fac doi ani de la tragedia de la Haragas, cand patru membri ai unui echipaj SMURD Iasi si-au pierdut viata in timp ce zburau spre Cahul, pentru a prelua un pacient. Pe locul unde pe 2 iunie 2016 s-a prabusit avionul a fost inaltat un memorial imens, iar astazi salvatori din Romania si de la noi au adus un omagiu celor decedati.

Salvatori de la noi si din Romania au depus flori la complexul memorial din Cantemir unde acum doi ani s-a prabusit elicopterul.

Mihail HARABAGIU, DIRECTOR IGSU:Atata timp cat noi ii vom pomeni pe dansii atata timp ei vor trai printre noi.”

 La eveniment a participat ambasadorul Romaniei la Chisinaum Daniel Ionita, oficiali romani, dar si colegii celor 4 salavatori care si-au pierdut viata.

Flori au fost depuse si de localnicii satului Haragas, care s-au adunat pentru ai pomeni pe cei care au salvat vieti. Slujba de pomenire a celor patru membri a echipajului a fost efectuata de un sobor de 9 preoti.

Tragedia de la Haragas s-a produs in data de 2 iunie 2016. Cei patru membri ai echipajului SMURD Iasi zburau spre  Cahul, pentru a prelua un pacient cu probleme  cardiace. Cerul nu a tinut cu ei in acea zi. Se formase o ceata densa, iar vizibilitatea era  extrem de redusa.

Aparatul de zbor a disparut din vizor si a venit  vestea cumplita. Elicopterul s-a prabusit la 100 de metri de la padurea din Haragas, iar toti cei patru membri ai  echipajului au murit pe loc.

La un an de la tragedie, in acel loc a fost ridicat  un memorial imens. Aleea de 50 de metri care  desparte crucea de placa comemorativa  simbolizeaza o pista de aterizare. In locul in care a fost gasita epava apartului de  zbor a fost inaltata o cruce imensa din metal  negru, iar in fata acesteia  a fost amplasata o  placa comemorativa cu numele celor cazuti la  datorie.