Secretarii de stat în Ministerul Energiei, Carolina Novac și Constantin Borosan, au fost desemnați membri ai Consiliului de Observatori al S.A. „Moldovagaz”. Totodată, au fost numiți și patru reprezentanți ai concernului rus Gazprom. Deciziile au fost luate în cadrul Adunării Generale a Acționarilor „Moldovagaz”, care a avut loc vineri, 30 mai, conform unui comunicat al Agenției Proprietății Publice (APP).
Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat 11 subiecte, dintre care trei propuneri susținute de reprezentantul statului au fost aprobate de majoritatea participanților:
Desemnarea noilor membri în Consiliul de Observatori: doi reprezentanți ai Guvernului R. Moldova – Carolina Novac și Constantin Borosan, și patru reprezentanți ai SAP „Gazprom”;
Alegerea membrului Comisiei de Cenzori: a fost aprobată candidatura Dinei Roșca, secretară de stat în Ministerul Finanțelor;
Selectarea entității de audit: a fost decisă alegerea unui auditor până la 1 septembrie 2025 pentru auditul obligatoriu al situațiilor financiare pe anul curent.
Pentru celelalte puncte, reprezentantul statului a votat împotrivă, motivând că auditul independent al datoriilor acumulate, care stă la baza documentelor supuse votului, este încă în curs de finalizare. În lipsa rezultatelor acestui audit, votarea rapoartelor cu date neactualizate ale companiei „Moldovagaz” a fost considerată inadmisibilă, se arată în comunicatul APP.