În Republica Moldova a apărut o nouă sectă. Este vorba despre un cult pseudo-religios cu viziuni extremiste, denumit „Biserica Ortodoxă Rusă – Imperiul Țarist”. Organizația are o comunitate de peste 500 de persoane, care sunt obligate să renunțe la toate bunurile în favoarea cultului, scrie Deschide.md.
Conform datelor obținute de reporterii Deschide.MD, secta este condusă de Dumitru Mihaile, autoproclamat „Mitropolit, Marele Cneaz al Întregii Moldove Teognost”, și de Zinaida Mihaile, care se intitulează „Marea Cneaghină a Întregii Moldove, Egumenia Teofania”. Cei doi locuiesc în satul Stolniceni, raionul Hîncești, unde se află și sediul central al cultului.

Un alt sediu al grupării este localizat în satul Dobrogea, orașul Sîngera (mun. Chișinău), și este administrat de Alexandr Gariuc, autoproclamat „Cneazul Chișinăului, Episcopul Mark”.
În ceea ce privește activitatea sectei, aceasta se autodefinește ca filială a cultului religios extremist din Federația Rusă, numit „Русская православная церковь – Царская Империя” („Biserica Ortodoxă Rusă – Imperiul Țarist”).
Pe pagina sa de Facebook, Dumitru Mihaile afișează drapelul țarist rus, care este și simbolul oficial al cultului. Menționăm că, printr-o decizie a Judecătoriei Chișinău din 2024, acest drapel a fost declarat simbol extremist.
Membrii cultului promovează pe teritoriul Republicii Moldova, în special pe rețelele de socializare, mesaje antisemite și instigatoare la ură religioasă și rasială. Totodată, cultul are viziuni apocaliptice și atrage persoane aflate în situații sociale vulnerabile sau care trec prin episoade de stres intens.

În discuții cu reporterii deschide.md, unii membri ai cultului – care au solicitat să le fie păstrat anonimatul – au declarat că sunt obligați să contribuie financiar la susținerea organizației. O parte din fondurile colectate în Republica Moldova ar fi transferate în Federația Rusă.
Pentru a fi acceptat în sectă, fiecare membru depune un jurământ față de „țar”, promițând că îl va apăra „până la ultima picătură de sânge”. Membrii renunță la actele de identitate, la bunuri și nu recunosc autoritățile, statul sau biserica oficială.

„Țarul” la care se referă membrii cultului este Leonid Vlasov, inclus de autoritățile ruse pe lista teroriștilor și extremiștilor. Acesta s-a autoproclamat „Ultimul Patriarh al Rusiei, Profetul Ilie”. În februarie 2024, Vlasov a fost reținut în orașul Ulianovsk, fiind acuzat de crearea, organizarea și conducerea unei organizații extremiste.
Leonid Vlasov are un trecut infracțional, fiind condamnat de mai multe ori. Printre infracțiunile comise se numără și pedofilia.