În jur de 2000 de metri pătrați reabilitați, dotați și transformați într-o experiență atât pentru angajații medicali, care au în sfârșit echipamente performante, cât și pentru pacienți, care beneficiază de condiții mai bune. Este tabloul de la departamentul unității primiri urgențe de la Bălți, care, datorită Uniunii Europene și a altor parteneri externi, a fost modernizat și reparat. Sala tomografie computerizată, cabinete de traumatologie și chirurgie sau pentru transfuzie a sângelui - toate sunt acum dotate cu mobilier, dar mai ales cu echipamente medicale, așa încât medicii să poată acționa rapid și să reușească sa salveze vieți.
Suntem în orașul Bălți, la cea mai mare unitate de primiri urgențe din nordul țării. Sunt aproape 2000 de metri pătrați și în jur de 100 de angajați, care zilnic dau totul pentru a trata și a salva oameni.
„Lucrăm acum cât suntem tineri, pe urmă ne vom odihni.”
„Pacientul e investigat ca în toată lumea civilizată.”
„Avem condiții foarte bune, putem să tratăm bolnavi timp de 24 de ore.”
Dedicarea a fost mereu prezentă, mai puțin dotarea departamentului, care a început să apară începând cu anul 2019, datorită investițiilor Uniunii Europene și a partenerilor externi.
Stela VÂZDOAGĂ, ASISTENT MEDICAL, DEPARTAMENTUL URGENȚE: „Am găsit o clădire într-o stare foarte deplorabilă, fără condiții de muncă suficiente, fără aparat, fără specialiști în domeniu. Trebuia să trimitem bolnavii la Chișinău.”
Gheorghe BRÂNZĂ, DIRECTORUL SPITALULUI RAIONAL DIN BĂLȚI: „Nu am avut echipament medical. Mă refer la monitoare, defibrilatoare, ultrasunet, Roentgen digital, tomografie computerizată, rezonanță magnetică.”
Iar soluția erau contractele încheiate cu clinici private.
Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV: „Lucrările de reabilitare a departamentului primiri urgențe au început în urmă cu șase ani și s-au desfășurat în două etape. Spațiul se împarte în patru zone, galben, roșu, verde și albastru, iar fiecare sală de aici este dotată cu mobilier nou și echipamente moderne așa încât munca angajaților să fie mai ușoară, iar experiența pacienților mai bună.”
„În cinci minute a apărut urgența, a venit repede, ne-a luat și adus aici. E curat și e bine.”
Valentina GLATCO, PACIENTĂ: „Tocmai mi-au făcut o radiografie, totul este nou, aparatele, nu ca alea vechi care mi se păreau că sunt de-o vârstă cu mine. Și am observat foarte mulți lucrători tineri.”
Printre aceștia este și Cosmin, care este tehnician radiolog și care în sfârșit poate munci în condiții decente, folosind un tomograf modern.
Cosmin, TEHNICIAN RADIOLOG: „Lucrăm cel mai des cu pacienții suspecți la AVC. Era mizerie, nu aveai unde lucra. Veneai la serviciu că trebuia, fără vreo atracție de a lucra. Cu aparate de ultimă generație de dragă să lucrezi.”
Din sala tomografie computerizată mergem în zona roșie, unde sunt tratați pacienții în stare gravă. Spațiul e dotat la fel ca o secție de terapie intensivă, sunt ventilatoare, monitoare, sisteme de perfuzie, ultrasunet și altele.
Axentie VEȚU, ȘEFUL DEPARTAMENTULUI ANESTEZIE, TERAPIE INTENSIVĂ: „Noi, ca anesteziologi, reanimatologi avem de-a face des cu zona roșie, sigur că lucrul s-a schimbat și în direcția pozitivă. Mai e de lucru, dar bine că vedem lumină încotro să mergem.”
Tot aici l-am surprins în acțiune pe Iurie Duca, care de 44 de ani muncește în sistemul medical. A fost felcer în Italia, iar de o luna lucrează la UPU Bălți.
Iurie DUCA, MEDIC URGENTIST: „Nu aș putea compara o țară care dorește să intre în Uniunea Europeană cu țări care demult sunt, e o diferență foarte mare. Pot să spun ferm că lucrurile se urnesc, 03.38- dar mentalitatea, gândirea, văd breșe.”
Cabinete de traumatologie și chirurgie, sala de ginecologie, sala pentru pacienții cu AVC, dar și sală de transfuzie - toate au fost echipate și modernizate.
Axentie VEȚU, ȘEFUL DEPARTAMENTULUI ANESTEZIE, TERAPIE INTENSIVĂ: „În acest cabinet se aduc de la stațiile de transfuzie componența sangvinică și sângele. Sunt niște aparate necesare. Aici e aparatul pentru spălarea eprubetelor și a sângelui, centrifuga, termostatul, congelatorul.”
Potrivit directorului, pentru modernizarea celor două etaje ale departamentului s-au alocat 60 de milioane de lei, oferiți de Uniunea Europeană, Guvern, CNAM, OMS și UNFPA.
Gheorghe BRÂNZĂ, DIRECTORUL SPITALULUI RAIONAL DIN BĂLȚI: „Acest buget nu ar fi fost posibil nici din resursele spitalului, noi încă suntem subfinanțați. Respectiv indiscutabil sunt foarte importante pentru noi, crește satisfacția pacienților, ei vin și sunt deserviți de medici într-o încăpere dotată.”