Președintele, Maia Sandu a fost desemnată „Omul Anului” de către revista britanică The Telegraph.
„Poate că este cel mai sărac șef de stat din lume. Însă, într-un an în care decența a fost supusă unor încercări constante, Maia Sandu s-a dovedit a fi cel mai puternic apărător al acesteia”, se arată în articolul scris de The Telegraph.
De asemenea, autorii au menționat că Sandu are o „modestie nevinovată” care ar explica cum a reușit să păstreze încrederea publicului de-a lungul anilor de greutăți, multe dintre acestea nefiind cauzate de Republica Moldova.
Revista i-a dedicat un articol complex în care șefa statului este descrisă ca o femeie puternică care face față în fața presiunilor politice din partea Kremlinului.
„Sandu știe că propriul ei rol se apropie de sfârșit. Are trei ani critici în față, dar promisiunea eliberării de poverile statului o atrage tentant - o perioadă în care nu va mai fi supusă unor interviuri pentru ziarele britanice, când își va putea plimba câinii, va petrece timp cu mama și sora ei și poate va accepta un loc de muncă plătit puțin mai bine decât cele 938 de lire sterline pe lună pe care le câștigă în prezent, mai puțin de jumătate din salariul minim pe economie din Marea Britanie”, se arată în articol.

