Seful vamii Sculeni din Romania si doi politisti de frontiera au fost retinuti pentru ca au luat mita de la transportatorii moldoveni. In schimbul banilor primiti era permisa trecerea, fara controale, a unor masini cu marfuri din Republica Moldova.
Potrivit presei romane, Seful Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni din Iasi a fost retinut de DNA pentru 9 infractiuni de luare de mita, in urma unor perchezitii organizate la Vama Sculeni.
Potrivit anchetei procurorilor romani, la inceputul lunii noiembrie, suspectii, in mod repetat, ar fi pretins si primit, direct sau prin intermediari, sume de pana la 700 euro de la persoane care efectuau activitati de transport de marfuri dinspre Republica Moldova in tari ale Uniunii Europene.
In cauza se mai efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte 24 de persoane, printre care politisti de frontiera, vamesi si persoane fizice.
