Biblioteca Națională a Republicii Moldova lansează Campania Națională „Septembrie nici o zi fără lectură”. Timp de o lună bibliotecarii vor organiza mai multe concursuri pentru cetățeni, cu scopul de a promova cunoasșterea valorilor europene prin lectură, susțin responsabilii.
Conform Regulamentului actualizat de organizare și desfășurare a Concursurilor Naționale în cadrul ediției a VII-a a Programului Național LecturaCentral-2024, au fost anunțate următoarele concursuri:
- Concursul „Cel mai activ cititor”;
- Concursul „Cel mai original proiect de promovare a cărții și lecturii, inclusiv cu ajutorul tehnologiilor”;
- Concursul „Lumina din jurul cărții: cel mai original club de lectură”;
- Concursul ”Cel mai original program / proiect de promovare a lecturii în familie”;
- Concursul ”Cel mai original program / proiect de promovare a valorilor europene”.
Până pe 1 octombrie, cetățenii își pot prezenta dosarele informaționale pentru participare la evaluarea Concursurilor Naționale.
„Pentru întrebări și informații suplimentare contactați secretariatul Programului Național LecturaCentral: Direcția Cercetare și Dezvoltare în Biblioteconomie și Științe ale Informării; tel.: 022 240070; 022 240443; e-mail: dbiblio@bnrm.md”, informează Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.