Pompierii moldoveni au participat la prima misiune de lichidare a incendiilor în Grecia. Potrivit IGSU, care a publicat și poze, aceștia au intervenit ieri pentru a lichida un incendiu de pădure dintr-o localitate din apropierea orașului Corfu.

La fața locului erau deja implicate 32 de echipe locale și avioane specializate în astfel de operațiuni, cu un efectiv de peste 120 de pompieri. Echipa Republicii Moldova, compusă din 10 pompieri și trei unități de tehnică specializată, a intervenit pe o suprafață de circa cinci hectare. În seara zilei de ieri, focarele au fost localizate și lichidate.Pompierii moldoveni au lucrat cot la cot cu autoritățile elene pentru lichidarea incendiului, monitorizarea și securizarea zonei afectate.

În perioada 16 iulie - 15 august 2024, echipa pompierilor de combaterea terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI (GFFFv-MD) participă la misiunea de pre-poziționare în cadrul Programului European de Pre-poziționare a Echipelor de Stingere a Incendiilor de Pădure în Republica Elenă, regiunea NEA Makri. Programul este organizat în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al UE, având ca obiectiv principal îmbunătățirea capacității de răspuns și interoperabilitatea între echipamentele și echipele de intervenție din diferite țări europene.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.