Centrul Național Anticorupție anunță că săptămâna trecută au fost mai multe persoane percheziționate, arestate și condamnate pentru mită sau trafic de influență.
Potrivit CNA, patru persoane au fost percheziționate într-un dosar penal ce vizează o mită în valoare de jumătate de milion de lei. Procurorul din cadrul Procuraturii raionului Edineț, vizat în acest dosar, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, avocatul – 15 zile, iar intermediarii vor sta 30 de zile în arest la domiciliu. De asemenea, 6 persoane au fost condamnate în dosare gestionate de CNA și procurorii anticorupție.
Într-un alt caz, trei persoane au fost recunoscute vinovate de trafic de influență pentru obținerea certificatelor medicale pentru permisul de conducere. Au fost aplicate amenzi în valoare totală de peste 1,3 milioane de lei. Alte trei persoane au fost condamnate pentru confecționare, deținere și folosire de documente oficiale false, dar și pentru escrocherie. Două dintre acestea au primit pedepse de câte 8 ani de închisoare, iar a treia – 7 ani.
Ofițerii de urmărire penală ai CNA au pornit 9 dosare și au transmis procurorilor pentru soluționare 9 cauze penale. La moment, 4 persoane se află în izolatorul CNA, iar 4 persoane, vizate în dosarele Centrului, sunt arestate și deținute în instituțiile penitenciare.
Tot săptămâna trecută, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a aplicat sechestre pe 8 bunuri cu proveniență ilicită, în valoare totală de aproximativ 2,4 milioane de lei. Printre acestea se numără 4 criptomonede și 4 mijloace de transport.
Totodată, au fost aplicate sechestre pe bunuri de peste 2,8 milioane de lei.