Anul școlar s-a încheiat, iar asta înseamnă că a început marea distracție a elevilor. Sute de copii din țară aleg să-și petreacă cel puțin o săptămână din vacanța de vară la tabere. Și pentru că au parte de numeroase activități, elevii spun că nu sunt tentați să stea în telefoane. Majoritatea taberelor de odihnă se vor închide în a două jumătate a lunii august.
Hohotele de râs ale copiilor și muzica puteau fi auzite chiar de la intrarea pe teritoriul taberei Poienița Veselă, semn că acolo e loc doar de distracție. Cea mai mare agitație era la bazin, unde soarele și apa fac echipă bună.
„Mie la tabără îmi place, e foarte bine.”
„Mă antrenez mai mult ca să am o rezistență mai mare la bazin.”
Înghesuială mare era și la terenul de sport.
Chiar dacă sunt la odihnă, copiii au un program plin de activități.
„Suntem în activitatea cea mai interesantă, cea mai distractivă din punct de vedere al copiilor. Avem iarmarocul vesel, care are la baza sa multe stațiuni care implică copiii la activități diferite prin care ei câștigă bani și vin la noi. Sunt în calitate de vânzător și le vând copiilor dulciuri.”
„La tabără aici la Poienița Veselă este super. Nu sunt primul an, sunt deja al treilea an.”
„Îmi place aici la tabără că sunt multe activități, suntem veseli, avem și o pauză de la ora unu până la trei. Uneori ne scăldăm, avem foarte multe activități sportive.”
„Să mă duc la cinema, la discotecă, asta îmi place.”
„Îmi fac mulți prieteni și am multe activități și timpul este de folos.”
Și la tabăra „Cireșarii” este mare distrație. Copiii se bucură zilnic de timpul petrecut la piscină, la terenul de sport, iar seara – la ringul de dans.
„- Am ales să petrec vara aici pentru că am mai petrecut-o încă trei veri la rând și e bine, e distractiv că ne ducem la bazin de două ori.
-Ai reușit să-ți faci prieteni aici?
-Da, tot detașamentul îl cunosc.”
„- Mie cel mai tare îmi place aici la discotecă, bazinul în primul rând și să mă joc cu prietenii.
- Dar văd că tu nu poți renunța la telefon în tabără.
- Nu că nu pot renunța, dar eu vreau să fac cât mai multe poze ca să le am ca amintire.”
Dina MUNTEANU, REPORTER PRO TV: „Aici, în tabără, singura regulă e… să te distrezi, spune administrația. Departe de gadgeturi, dar aproape de natură și de prieteni noi, copiii au parte de un început de vară plin de aventuri.”
„Noi mereu întâmpinăm copiii cu brațele deschise. Anul acesta sunt planificate șapte schimburi a câte 250 de copii. Am planificat un program bogat de activități pentru ca copiii să fie mereu ocupați.”
În acest an au fost deschise 100 de tabere pe întreg teritoriul țării, dintre care 17 sunt cu sejur de zi.