Deputatul Olesea Stamate a cerut astăzi, în cadrul ședinței Parlamentului, introducerea pe ordinea de zi a proiectul privind crearea unei comisii de anchetă, care să investigheze modificările făcute acum trei ani la legea amnistiei, dar ințiativa nu a  întrunit numărul necesar de voturi. Ulterios Stamate a ieșit într-un briefing de presă în care a acuzat PAS de lipsă transparență.

„Eu am propus astăzi includerea în ordinea de zi a proiectului de hotărâre cu privire la crearea comisiei de anchetă ce ține de eliberarea recentelor eliberări ale deținuților condamnați la detenție pe viață, precum și la acele aspecte ce țin de elaborarea, promovarea și adoptarea proiectului de lege cu privire la amnistie. Este greu de înțeles de ce majoritatea foștilor colegi din PAS nu au susținut includerea în ordinea de zi a acestui proiect. Cu atât mai greu de înțeles ținând cont de faptul că împreună cu ei am fost, ceredeam eu, într-o luptă sinceră pentru transparență, pentru dreptate și pentru justiție. Se pare că valorile care au stat la baza acestei lupte și la baza acestui partid au fost puse pe pauză., a declarat deputatul în cadrul briefing-ului.

Stamate a mai spus că va continua căutarea adevărului și a dreptății și că va desfășura propria anchetă, ia adevărul oricum va ieși la iveală.

Contactați de Pro TV, reprezentanții PAS nu ne-au răspuns pentru a comenta acuzațiile.