Marșul Suveranității, organizat aseară în capitală, s-a încheiat în fața președinției, cu un recital muzical. Oamenii, îmbrăcați în haine tradiționale și cu drapelul țării în mâini, au fredonat melodii din perioada renașterii naționale. Marșul a fost dedicat celor 35 de ani de la declararea suveranității Republicii Moldova.
Locul unde s-a adunat mulțimea aseară a fost unul simbolic – la monumentul lui Ion și Doina Aldea Teodorovici, artiștii care în anii ‘90 au cântat pentru suveranitatea și independența Moldovei, în Piața Marii Adunări Naționale. Marșul a început cu un recital muzical.
Iar oamenii au fredonat renumitele melodii din perioada renașterii naționale.
Ulterior, cei prezenți, cu drapelul țării și cel al Uniunii Europene în mâini, au mărșăluit pe străzile capitalei.
Mulțimea s-a îndreptat spre președinție, fosta clădire a parlamentului, un loc la fel simbolic pentru această zi importantă pentru țara noastră.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „În această clădire, un grup de oameni curajoși și plini de speranță au votat ceea ce își dorea întreg poporul – suveranitate, libertate, demnitate. A fost una dintre primele mari victorii ale mișcării de eliberare națională, o decizie istorică care a făcut posibilă declarația de independență un an mai târziu.”
În fața mulțimii a ieșit și deputatul în primul parlament, Ion Hadârcă, vorbind despre principiile suveranității.
Ion HADÂRCĂ, DEPUTAT ÎN PRIMUL PARLAMENT AL RM: „Unul dintre principiile fundamentale sună așa – izvorul și purtătorul suveranității este poporul. Ce cuvinte frumoase.”
A urmat un nou spectacol muzical. Oamenii au cântat alături de interpreții din scenă.
„S-au adunat pentru țara noastră, ca să învingă răul și să câștige binele.
- Pentru mine țara înseamnă o lume în care m-am născut. Și o lume unde pot să trăiesc în ea, ca să mă joc, să trăiesc, să învăț.”
„E o lume mică, dar e puternică.
- Noi vrem să fie pace pe pământ.
- Și vrei să trăiești aici?
- Da, vreau să trăiesc în țara în care m-am născut.”
Oamenii s-au adunat în centrul capitalei din toate colțurile țării. Spun că au venit să celebreze suveranitatea.
„Noi suntem din Autonomia Găgăuză, pentru că este parte a Republcii Moldova. Noi am venit să sărbătorim această frumoasă (n. Red zi).”
„Sărbătorim împreună ziua suveranității.
- De atunci ne simțim că suntem suverani, independenți.”
La evenimentul de ieri au participat circa 10 mii de oameni, potrivit reprezentanților președinției.
Pe 23 iunie 1990, deputații sovietului suprem al fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești au adoptat declarația de suveranitate a țării, reprezentând un pas important pentru stat. Un an mai târziu, pe 27 august 1991, a fost semnată declarația de independență a Republicii Moldova.