Un tată și un fiu din Ocnița, sunt cercetați penal, după ce i-ar fi cerut 130.000 euro unui bărbat care-și dorea să revină-n Otaci, ca să locuiască în casa părintească.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, atunci când proprietarul și-a obținut acest drept prin instanța de judecată, iar executorul judecătoresc a sosit la fața locului ca să asigure accesul în casă al bărbatului șantajat, acesta ar fi fost amenințat, ulterior inclusiv prin rețelele de socializare.
După acest șantaj din 2024, bărbatul de 55 de ani a apelat la autoritățile de drept pentru pornirea unui dosar penal pentru șantajul la care a fost supus de către cei doi cu vârste de 40 și 74 de ani.
Cei doi și-ar fi asumat acest rol ilegal de decidenți din motivul că bărbatul s-ar fi înstrăinat de comunitatea din Otaci și, deci, și-ar fi pierdut dreptul să revină ca să locuiască în casa părintească. În acest scop, tatăl și fiul au recurs la amenințări cu răfuiala fizică împotriva bărbatului.
În privința fiului învinuit care nu se afla în Moldova, a fost emis un mandat de căutare, iar la sosirea lui la punctul frontieră de la Costești, acesta a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.