Adunarea Populară de la Comrat sfidează legea și cere ca Evghenia Guțul să rămână bașcan pe întreaga durată a mandatului, în ciuda condamnării sale. O astfel de poziție a fost exprimată într-o rezoluție prezentată în cadrul unei ședințe extraordinare, însă documentul nu a fost aprobat. Potrivit jurnalistului Mihail Sirkeli, întrunirea a fost doar o nouă tentativă de sfidare a Chișinăului, iar textul propus nu are nicio valoare juridică.

După condamnarea lui Guțul, membrii Adunării Populare din Autonomia Găgăuză au convocat o ședință extrordinară. Într-un glas, cei prezenți la întrunire au venit cu acuzații la adresa autorităților de la Chișinău, iar sentința bașcanului au catalogat-o drept un atac asupra întregii autonomii. Mesajul este unul similar cu cel transmis de la Moscova în ziua pronunțării sentinței. - SCOS

Dmitrii CONSTANTINOV, PREȘEDINTELE ADUNĂRII POPULARE DIN AUTONOMIA GĂGĂUZĂ: „Cu toții am urmărit acea presiune pe care regimul îl aplică în raport cu cei care au alte viziuni decât autoritățile centrale. Astfel ei au decis să arate poporului Republicii Moldova, fiecărui cetățean, că ei nu se uită la funcție și au început cu bașcanul.”

Ivan DIMITROGLO, MEMBRU SOCIALIST AL ADUNĂRII POPULARE DIN AUTONOMIA GĂGĂUZĂ: „Este probabil punctul fără întoarcere în relațiile dintre Chișinău și autonomia de astăzi. Nu doar Evghenia Guțul a fost atacată, ci întreaga noastră autonomie, întregul nostru popor a fost atacat de bașcan.”

Mesajele de la Comrat au fost similare celor transmise de Moscova în ziua pronunțării sentinței.

Ilia UZUN, PRIM-VICEPREȘEDINTELE COMITETULUI EXECUTIV AL AUTONOMIEI GĂGĂUZE: „Ei au condamnat bașcanul pentru că este găguz și pentru că susține că trebuie să avem relații bune cu toți, îndeosebi cu Rusia. Lor asta nu le place.”

În cadrul ședinței, membrii adunării au prezentat o rezoluție în care cer nerecunoașterea verdictului instanței, eliberarea Evgheniei Guțul și menținerea acesteia în funcția de bașcan al autonomiei pe întreg termenul prevăzut de lege. Documentul însă nu a fost adoptat într-un final, ci s-a decis doar crearea unei comisii mixte între Adunarea Populară și Comitetul Executiv pentru finalizarea rezoluției.

Mihail SIRKELI, REDACTORUL PORTALULUI NOKTA.MD: „Faptul că ei nu au putut să adopte această rezoluție tot înseamnă că ei se tem de ceva, ei înțeleg că lucrurile deja devin mai serioase și pentru ei. Ei au înțeles că Chișinăului nu îi este frică. Chișinăul merge mai departe, justiția își face treaba. Ei au înțeles că toate sperietorile pe care ei au încercat și au utilizat provocările organizate.”

În acest context, Mihail Sirkeli susține că întrunirea membrilor Adunării Populare a fost doar o nouă încercare de a sfida Chișinăul.

Mihail SIRKELI, REDACTORUL PORTALULUI NOKTA.MD:„De fiecare dată când sunt careva tensiuni sau Comratului nu îi place ce face Chișinăul în raport cu Comratul, Comratul tot încearcă să sperie Chișinăul cu astfel de adunare. Ei au înțeles că nu au argumente cum să influențeze Chișinăul.”

Prin aceaste acțiuni și rezoluții, cei din Autonomia Găguză încearcă să sfideze legea, spune Sirkeli.    

Mihail SIRKELI, REDACTORUL PORTALULUI NOKTA.MD: „Ei deja lucrează și sunt cu Șor asta e clar și ei nu vor ca alegerile să fie organizate. Sunt oameni care beneficiază de această situație, beneficiază Dmitrii Constantinov, Ilia Uzun.”

Am încercat să obținem o reacție de la cei doi membri ai adunării care au fost mai vocali și să aflăm mai multe detalii despre rezoluția creată, însă Constantinov nu ne-a respuns la apeluri și nici cu Uzun nu am reușit să discutăm. Între timp, responsabilii de la Guvern spun că autoritățile din domeniul justiției s-au  expus, iar acțiunea locală este fără temei, fiind dirijată din exterior.

Bașcanul Autonomiei Găgăuze, Evghenia Guțul, a fost condamnată marți la 7 ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid Șor. Colega lui Guțul, Svetlana Popan, și ea fostă secretară a partidului Șor, scos în afara legii, urmează să stea 6 ani după gratii. Avocații celor două susțin că decizia este ilegală și că o vor contesta la Curtea de Apel.