Două tentative de scoatere ilegală a valutei străine din Republica Moldova au fost dejucate de funcționarii vamali din cadrul postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în cooperare cu angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF).

Cazurile îi vizează pe doi cetățeni străini (nerezidenți), care intenționau să plece spre Istanbul (Turcia) și Nice (Franța), având asupra lor sume importante de bani ascunse în bagajele de mână, fără a le declara autorităților.

Primul caz îl vizează un bărbat în vârstă de 28 de ani, depistat cu 33.550 de euro nedeclarați. Suma a fost ridicată, iar cazul este investigat în prezent de către ofițerii Direcției urmărire penală a Serviciului Vamal.

Al doilea caz are în centru o femeie de 40 de ani, care a încercat să transporte ilegal 20.000 de euro. Aceasta riscă sancțiuni contravenționale, iar banii au fost ridicați și urmează a fi supuși confiscării speciale, conform prevederilor legale.

Autoritățile vamale reamintesc că, la ieșirea din Republica Moldova, orice sumă mai mare de 10.000 de euro (sau echivalentul în altă valută) trebuie declarată în mod obligatoriu. Nerespectarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale sau chiar penale, în funcție de circumstanțe.