Fermieri din majoritatea raioanelor tarii se indreapta spre capitala, cu tehnica agricola, pentru a protesta. Se intampla dupa mai multe discutii cu ministrul agriculturii, care s-au incheiat fara rezultat. Fermierii sustin ca multi dintre ei se afla in prag de faliment, fiind presati de datorii. Astfel au cerut Guvernului sa impuna un moratoriu la calcularea penalitatilor si executarea silita, solicitarea fiind insa respinsa.

Publicat:22.11.2023, 13:30

Fermierii din Basarabeasca s-au adunat in aceasta dimineata la marginea satului Sadaclia pentru a porni cu totii in coloana spre Chisinau.

„Acum o luna a fost congresul fermierilor la care au fost inaintate revendicari Guvernului, care sa ia cateva masuri de imbunatatire a situatiei fermierilor, pana acum insa noi nu am vazut nicio schimbare, nu simtim.”

Fermierii sustin ca au inregistrat pierderi din cauza preturilor mici la productia agricola si ca nu isi pot acoperi cheltuielile si datoriile.

„Situatia e catastrofala pentru ca au fost preturile joase. La grau pretul a fost de la 2,10 lei, 2,30, 2,50 lei, insa pe rafturi la magazine cum erau preturile asa si au ramas, la ulei cum erau, asa si au ramas, insa preturile la floare au scazut. Din aceasta cauza o buna parte de fermieri au ajuns la pragul de faliment. De aceea, fermierii astazi au hotarat sa iasa la un protest masiv in toata republica, deplasandu-ne spre capitala.”

Astfel, agricultorii s-au adunat in mai multe localitati de unde vor ajunge spre seara in capitala. Acestia si-au pregatit pancarte si drapele inainte sa porneasca la drum.

S-au pornit spre Chisinau si agricultorii din Cimislia.

Fermierii vorbesc inca din primavara despre problemele financiare pe care le au pe fondul razboiuui din Ucraina, cerand in repetate randul ca Guvernul sa vina cu masuri de sprijin. Acum acestia au cerut sa li se ofere un ragaz la achitarea datoriilor fata de creditori, prin impunerea unui moratoriu la calcularea penalitatilor si executarea silita. 

Totodata, agricultorii vor compensatii din fondul de subventionare la produsele de floarea soarelui si porumb. Asta dupa ce anterior Guvernul a aprobat alocarea a 200 de milioane de lei pentru a acorda compensatii fermierilor afectati de criza de anul trecut pentru culturile de grau, orz si rapita. 

Agricultorii s-au aratat nemultumiti de aceasta suma acordata, intrucat, potrivit lor, ar fi nevoie de 700 de milioane de lei pentru a acoperi toate pierderile. Guvernul a anuntat anterior ca a solicitat ajutor extern in acest sens.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.