O femeie de 73 de ani a fost lovită mortal de un camion, în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni din sectorul Ciocana al capitalei.

Potrivit poliției, tragedia s-a produs pe strada Vadul lui Vodă, pe o trecere de pietoni nedirijată. 

Din imaginile surprinse de martori se vede echipajul poliției venit la fața locului, corpul victimei în mijlocul carosabilului și camionul. 

Șoferul, un bărbat în vârstă de 59 de ani, urmează a fi reținut pentru 72 de ore, iar pe caz a fost deschis dosar penal.